Nu prea stiam multe despre Tokyo, doar din filme si din auzite. Am vazut filmulete in care la orele de varf navetisti sunt impinsi cu forta in metrouri si trenuri sa incapa cat mai multi. Continue reading
3 Comments
Japonia – partea tehnica!
Pentru cei care isi doresc sa incerce o incursiune pe cont propriu, poate informatiile de mai jos pot fi folositoare. Sau poate daca trece timpul si se mai pune rugina pe amintiri, sa am si eu de unde ceti cand o sa mai ajung vreodata inapoi in Japonia. Pentru ceilalti, treceti la postul urmator.
Am cules foarte multe informatii de pe siteuri: TripAdvisor, AmFostAcolo, www.japan-guide.com. Asa poti sa iti faci un traseul cu ce doresti sa vezi. Am avut cazare in Tokyo , Kyoto si Osaka. Ultima zi am petrecut-o in Tokyo, pt ca am avut avion doar la ora 22. Am dorit sa ajungem si in Hirosima, dar din cauza cutremurelor din timpul sederii legaturile cu vestul au fost sistate si am renuntat la destinatia asta.
In Tokyo am petrecut aproape 4 zile. De aici am vizitat Nikko si Kamakura. Zborul l-am avut cu Qatar. Am optat si pentru Japan Rail Pass. Am gasit site-ul oficial si am comandat. In 4 zile am avut voucherele acasa. Plata cu cardul.
In avion am avut de completat doua formulare. Unul este pentru viza si altul pentru bunurile care trebuie declarate. Primul pas dupa ce am ajuns in aeroport – Narita Airport – a fost sa fim scanati: amprente si retina. Aici am predat primul card completat. Apoi am trecut la vamesi, ne-a intrebat de sanate si ne-a retinut cel de-al doilea card. De la primul am avut un cotor, care a ramas in pasaport si care a fost predat la parasirea Japoniei.
Ne-am luat bagajele si am iesit din aeroport. Adica am intrat in zona publica. Chiar in fata este biroul pentru bilete JR (Japan Railway), dar era dupa 7 seara si era deja inchis. Ni s-a comunicat ca este unul la un etaj inferior. Am coborat si imediat ce am ajuns am vazut si un ATM de unde am scos 15 mii yeni, echivalentul la vreo 500 lei. Asta pentru simplul motiv ca nu prea exista case de schimb si unde exista e complicaciune.
Am urmat iesirea si imediat in stanga am gasit biroul JR deschis pana la ora 8 seara. Mai erau vreo 20 de minute pana la inchidere. Aici am mai completat 2 formulare si cand am ajuns la ghiseu am predat voucherele si am primit JR passurile nominale. Trebuie sa iti alegi data cand se activeaza si din acel moment ai 7 sau 14 zile. Daca nu il activezi, cand ajungi in aeroport, trebuie sa iei bilet separat de transfer in Tokyo. Noi am activat pass-ul si in baza lui am luat si bilete cu loc pentru Tokyo train station la NEX. Este cel mai rapid mijloc de transfer – o ora, si este inclus in Pass. Alte variante sunt cu metroul care face 1.5 ore si costa 1500 de yeni. Nexul costa 3000 yeni, dar luat dus intors este la 4000. Asta doar ca informatie, ca noi nu am avut nevoie atata timp cat am activat PASS-ul.
Am mai gasit tot acolo automatele Suica
, in care bagi o suma de bani si primesti cardul pentru calatorii pe metro, dar e valabil si pentru plata la alimentarele din gara si mai sunt si magazine prin Japonia care accepta Suica. Am luat carduri preplatite de 2000 de yeni. (500 este garantia pe care o primesti la predarea cardului, noi am uitat sa il predam). 1500 yeni este pentru calatorii. Cand se termina banii, mergi la automat, bagi cardul alegi reincarcare si poti pune cate 1000 de yeni. O calatorie cu metroul este intre 170 si 320 yeni. Se pot face si abonamente, care este 1000 de yeni pe zi. Merita, dar distantele sunt mari, poti petrece ore intregi in metro/la transfer si nu vezi nimic. Asa e mai bine sa alegi o zona din Tokyo sa o vizitezi si sa petreci mai mult timp pe acolo. Dar fiecare cum crede ca e mai bine. La metrou este universal color ca in orice oras, dai cu cardul peste cititorul wireless, intri si iti si afiseaza cat mai ai in cont. La iesire iti deconteaza distanta si iarasi vezi cat mai ai pe card.
Accesul in toate statiile de tren se face prin barele alea ca la orice metro. Daca cumperi bilete obisnuite se intra in gara ca la metrou. Introduci ticketul, se invarte bara si iei tichetul. Fiindca nu am avut carduri pentru acele bare am ales varianta pentru cei cu Pass-uri – aici ma refer la statiile de tren unde JR este valabil. Acesta nu este universal acceptat. Sunt linii de tren private care au politici separate. Dar in principiu cu JR iti cam rezolvi problemele, chiar daca trebuie sa schimbi odata sau sa ajungi cu cateva minute mai tarziu. Langa fiecare acces la statie, la una din extremitatile barelor, dreapta sau stanga este un angajat de-al lor care supravegheaza. Se trece pe acolo si se prezinta Pass-ul. Cateodata este o trecere libera prin fata lui, in garile mai mari sunt birouri separate se intra pe o usa, se prezinta passul si se iasa pe alta usa dincolo de bare. Asta am facut in fiecare zi de mai multe ori si nu este nici un stres.
Pe bilete scrie trenul, vagonul si ora de imbarcare si ora de sosire . 
Nu scrie peronul, dar pe tablourile electronice pe care se afiseaza trenurile, este scris numarul trenului, ora si peronul. A fost deajuns doar prima data sa ma orientez, ca apoi nu au mai fost probleme. Important este sa se respecte ora, pentru ca pe un peron vin mai multe trenuri la intervale de 2-3 minute cateodata si daca nu esti atent pleci in alta directie sau in aceeasi directie cu alt tren. Mi s-a intamplat odata sa nu fiu atent, a venit trenul, am vazut ca este aceeasi destinatie si m-am urcat. Am ajuns putin mai tarziu, pentru ca era un fel de personal fata de expresul pe care il aveam dar am ajuns bine. Pe peron sunt lipite autocolante cu numarul vagonului. Cateodata sunt mai multe cai de acces la peron si indica si vagoanele la care ajungi. Daca nu intri pe unde trebuie, mergi pe peron pana in dreptul vagonului tau. Simplu. Exact la ora de pe bilet vine respectivul, te urci si in 60 de secunde ai plecat. Fara exceptie. Asta e mai greu de digerat de noi dar chiar se intampla.
Revin, am luat NEX-ul si in 60 de minute am fost in gara din Tokyo. Cand am citit inainte, prin forumuri, am reusit sa fiu stresat cand am ajuns aici, toti incearca sa iti explice ce complicaciune este aceasta gara si cat este de bine de evitat. Am ajuns la B5, adica la etajul 5 sub pamant. Apropo de etaje, la ei este sistemul american. Noi avem primul nivel parterul si apoi etajul 1. La ei primul nivel este 1, apoi 2 samd. in jos, primul este B1 (basement) apoi B2 samd. Este o singura linie de metro care trece prin gara principala din Tokyo: M cu rosu. Toate liniile au denumiri dar sunt prescurtate cu literele alfabetului si au fiecare cate o culoare. Fiecare gara are denumire dar si un numar. Deci in gara din Tokyo este metroul M cu Rosu statia 11. Dupa ce am iesit din NEX si am inceput sa urcam cu rulanta imediat am vazut semnul de metro, l-am urmat si in cateva minute eram in statie care este la fel ca la orice metro din lumea asta. Daca esti la statia cu numarul 7 cand mergi spre peron se indica statia terminus si pentru un peron ai statiile 8-20 de ex si pentru celalalt ai 1-6. Asta ca sa stii in ce directie sa o iei. Absolut nimic complicat. Si nici nu am vizitat gara. Am intrat cu cardul Suica si cu google maps (pregatit traseul de acasa) am mers 1 statie, am schimbat si apoi am avut linie directa la hotel care era la 2 minute de statia de metroul. La intrare se foloseste cardul Suica pentru acces, la iesire se foloseste pentru plata. Adica cand iesi, dai cu cardul la bara de acces, vede cat ai calatorit si iti retrage suma respectiva de pe card. Mai ciudat este ca de multe ori, daca schimbam liniile de metro, ne scotea din statie, plateam, intram la alta linie cu cardul si apoi iar plateam, si asta nu odata. Doar in Tokyo am patit asta. Dar in fine, nu am depasit 1000 de yeni pe zi pe transport. Daca nu ai bani suficienti pentru o calatorie si nu se deschide bara, te intorci si sunt automate in care pui cardul/biletul si completezi suma necesara. Apoi te intorci la bare si iesi. Asta e valabil si daca cumperi bilet de metrou. Iei unul ieftin, ca nu stii cat mergi, cand iesi daca nu ai suma necesara pe card, te intorci la automat, completezi cu suma diferenta si apoi iesi.
Am avut inclus si Shinkansenul in pret, de care am si beneficiat. Lumea spune sa eviti Tokyo station ca este imensa. Este intradevar imensa, dar tot de oameni e facuta. Gara este incadrata intre 2 bulevarde mari. Din fiecare bulevard ai 3 intrari sud, centru si nord. Este mai complicat pentru ca in gari sunt mall-uri si zone de food si asta le da amploare. Trebuie sa vezi la ce etaj esti si ce cauti. Indicatoare sunt peste tot. Daca era ceva nou, faceam o poza si apoi ca sa imi aduc aminte locatia cercetam poza. Shinkansenurile intotdeauna au zona lor speciala. Sunt zone de bilete peste tot in gara. Am avut o harta a statiei unde era indicat locul de bilete.
Mergeam la casa de bilete sa ne rezervam locul, prezentam JR passul si solicitam locuri. Sunt niste indicatoare mari albe cu verde in care este unul in fotoliu. 
Mi se arata tabela electronica cu trenurile si alegeam trenul. 
Timplu de asteptare pana la tren era de la cateva minute la 30-40 de minute, in functie de gara de destinatie, daca era una mai mica dura putin mai mult. Daca dura ca timp, luam masa pana vedea. Daca nu, eram in tren. In 90 la suta din cazuri aveam tren in cateva minute. Trebuie luat in considerare si transferul la tren care poate dura cateva minute bune, mai ales in Tokyo. Dar nu sunt probleme. Iei locul, iesi afara din casa de bilete, urmaresti indicatoarele de Shinkansen 
si intri la peroanele respective care sunt diferite de orice alte linii. Aici prezinti JR passul la cei care asista accesul in zona respectiva (pe la ghiseu separat pe langa bare, sau pe culoarul unde este respectivul). Daca te uiti dupa numarul trenului / ora care o ai pe bilet vezi si peronul de pe care pleaca. Mai urmeaza sa te asezi in dreptul vagonului si apoi sa te bucuri de calatoria cu CFR-ul lor. Cel mai rapid am fost cu 285 km/ora de la Tokyo la Kyoto. Asta rapidu merge prin orasele mai importante, asa ca accesul la localitati mai mici se face cu JR-ul dar si aici sunt expresuri care merg mai mult decat repede si elegant. De ex intre Kyoto si Osaka am mers cu Expressul pentru ca Sinkansenul oprea mai departe de Osaka. (insesizabil – pt ca apoi am vazut ca era metro de acolo: (Sin-Osaka)
Cam asta despre transport, transfer si orientare. La metrouri este usor. Cateodata alegeam sa mergem cu JR-ul – care de multe ori se intersecteaza cu metroul – pt ca aveam abonamentul. Liniile de tren au si ele culori si denumiri. 
Am gasit harta si fiecare linie e colorata, si sunt indicate statiile. In statie sunt indicate cu numere si o bara colorata verticala in dreptul liniei. Prima data nu am stiut si am intrebat pe cei care asistau accesul pe peron si imediat m-am lamurit. Sunt statii imense, pentru ca ai de mers, dar foarte bine indicate si marcate si cel mai important in engleza.
Personal am avut pregatite harta metroului din Tokyo, harta JR, harta garii Tokyo. In multe gari ai access la WIFI. Am avut un abonament cu Roaming de care am benefiat din plin. Adica am folosit google maps pentru orientare si asta mi-a usurat viata considerabil. II spuneam ce doresc sa vizitez, imi arata harta cu metrourile necesare, locatia statiilor, pe ce peron sa merg si la ce ora este. Din motivul asta, smartphonul meu ceda la 3-4 ore, din cauza bateriei. Am avut un acumulator in acest scop care imi incarca telefonul de 2 ori pe zi. Am ajuns sa merg si cu baterie dupa mine.
In Kyoto sunt doar doua linii de metro si doar odata le-am folosit. A mers cu Suica. Aici autobuzul este de baza. Kyoto este si destul de mare, dar autobuzele au o ciudatenie: au doua usi: una de access si una de iesire – pe la sofer, unde si platesti. Toata lumea platea la iesire, nu am vazut localnici cu abonamente. Noi am facut abonamente in fiecare zi care a costat 500 de yeni, dar o calatorie era 210-230. Asa ca din 2 calatorii ai cam scos abonamentul. Autobuzele vin cu intarziere pentru ca sunt multi scolari si stai pana platesc toti. Daca unul avea vreo problema, stau toti si asteapta. In fine, cu google maps a fost super: de unde eram ii spuneam ce caut, ma indruma spre statia de autobuz si imi spunea cu ce numar sa merg si cate statii. Asta a fost super. Cred ca fara google maps era mai time-consuming. Erau si turisti cu harta clasica, dar aveam impresia ca sunt acolo sa studieze harta nu sa viziteze locurile. Fiecare cu optiunea lui.
In Osaka ne-am deplasat mai putin si am facut-o cu bilet de metro. Aici plateai odata si te dadeai pe cate linii pofteai, asa cum eram obisnuiti ca in alte locuri, si nu ca in Tokyo unde plateai pt fiecare linie.
Intoarcearea din Osaka la Tokyo a fost cu Skinkansenul. Metrou din Osaka la Sin-Osaka schimb si apoi trenul glont. In Tokyo am mai avut jumatate de zi, unde de fapt am vizitat si o parte din mall-urile din gara principala. Cu ocazia asta am invatat si gara din Tokyo – cea principala. La plecare spre aerport am avut ceva emotii. Am ajuns cu intarziere de … 50 minute. Din cauza cutremurelor din sud toate au fost afecte. Stresul a fost putin amplificat pentru ca nu primeam nici o informare, iar daca am incercat sa ma lamuresc cu localnici a fost jale. Dar timpul a fost suficient pentru a ajunge la timp si de a si decola. Pe panoul de plecare aproape jumatate din zboruri erau “Cancel”.
Tehnic totul a decurs impecabil, Google Maps a fost la inaltime, si asta pentru ca sistemul de informatii in Japonia este de-a dreptul uimitor. Daca am avut stres legat de excursia pe cont propriu, acum totul s-a risipit si oricand as spune ca este cea mai buna alegere.
Urmatoarele posturi nu vor mai fi tehnice, doar impresii artistice.
Concediu Japonia – incursiune in tara soarelui rasare
Constatam ca nu este nici o problema sa ne definim noi si noi tabieturi. Anul trecut am spus sa incercam Asia, Asia aia de departe, sa vedem si noi alta lume si asta mai ales cand la noi toti erau “captusiti” de haine impotriva frigului noi sa mergem la plaja si la soare. Ne-a placut, am fost incantati de-a dreptul si … ca urmare am mai vrut.
Am asteptat toamna cand Qatar a scos oferta pentru inceput de 2016 si asa ne-am ales prin septembrie cu bilete pt Tokyo. Cealalata varianta ieftina a fost Seul – Korea de Sud. A fost putin cam grea decizia, dar pana la urma ….
…toate povestile copilariei despre Japonia, cu samurai, cu ninja, oameni cu multa traditie, Ultimul Samurai, Shogun-ul copilariei, … am ales Japonia. Tehnologia a cazut pe locul 2 de data asta. O sa vedem noi si koreeni, ca nu o fi intrat zilele in sac.
Bilete au fost luate in avans cu 6 luni. Asa am inceput si studiul: site-ul amfostacolo.ro, tripadvisor.com si www.japan-guide.com au fost cele mai studiate. Cel putin in Japonia fiind, japan-guide.com a fost super. Oriunde doream sa mergem apelat, vedeam trenurile si schimburile de tren/autobuz. Apoi carti – ghiduri turistice, filmulete youtube – howto planuri cu ce vrem sa vedem, cum sa facem unde sa ajungem si cu ce, ce sa mancam etc. Am reusit ca in decurs de 1.5 luni sa avem cazarile rezervate pe Booking.com: 4 nopti in Tokyo, 5 nopti in Kyoto si 2 in Osaka. Si din fiecare locatie cel putin 2-3 destinatii imprejur. Si apoi pauza, ca ne apropiam de revelion si nu aveam nici unde nici cu cine si a trebuit sa facem o deviere de la asimilarea de informatii. Pauza de la adunat informatii, liber la imaginatie si la emotii!
Obiectivul principal a fost sa vedem ciresii infloriti, acasa la mama lor. Apoi sa vizitam temple, sa gustam din bucataria japoneza, sa vedem civilizatia la ea acasa si peste toate sa incercam sa fim Zen.
Lunile au trecut, planurile au fost schitate, timpul “Japan” se apropia. Roxana zicea ca se simte nepregatita pentru ce urma, eu aveam un stres cu nevorbitorii de engleza de acolo. Intr-un fel, sentimente absolut naturale la o incursiune pe cont propriu. Dar mi-am spus, daca eu reusesc sa ma descurc la oamenii astia atunci chiar sunt bun. Mama m-a invatat sa fiu modest, una peste alta.
In fine, am scapat de stresul meu mai repede decat am crezut vreodata si am reusit sa ma descurc fara nici cel mai mic stres. Am descris asta in partea tehnica a incursiunii care este urmatorul post, pentru ca si este cel mai detaliat si mai fara poze.
Retrospectiva excursiei:
- Tokyo – o zi
- Nikko si Tokyo seara
- Kamakura si Tokyo
- Drumul spre Kyoto
- Kyoto
- Inari si Nara
- Kyoto
- Osaka
- Himeji si Osaka by night
(Click on map for zoom)
Carnaval Venetia – Video
Asa e cand te chinuie talentul! Acum ca am blogul cu ceva poze, a venit timpul sa incerc si o animatie. Ce ar putea fi mai binevenit decat o filmare prin Venetia cu prilejul carnavalului? Chiar daca asamblarea filmuletului este mai veche, amu am descoperit si eu procedura!
Dar ce mai atata vorba … enjoy!
Excursii cu avionul – bagaj pierdut!
Ma gandeam sa impartasesc si momente care nu sunt tocmai placute, dar sunt inerente cand schimbi modalitatea de deplasare. Mai nou masina zace in parcare si noi umblam dupa low cost sau oferte de neratat la companiile premium.
Zici: iau un “deal” bun, ma aleg cu biletul si in cateva ore sunt la destinatie. Plus Minus. Ultimile dati a fost destul de bine. Mai putin intarzierile inerente de 1-2 ore, atat cu Wizz-ul cu plecare in Germania cat si cu Taromul din Grecia. Dar per ansamblu, rapid, comod si odata obisnuit, fara stres.
Pana odata. Si la noi aceasta figura s-a repetat zilele trecute. Am ajuns dupa 1.5 ore din Italia in Romanica pe Otopeni. Primi am fost la banda, nici nu pornise. Si apoi dupa ce au aparut bagajele pe banda … al nostru nu era. Dupa o ora erau toti calatorii plecati, venise alt zbor dar noi tot acolo si bagajul tot lipsa. Cu putin autocontrol situatia este gestionabila. Te intrepti catre informatii si cauti solutii. Din pacate cei de la Wizz, sau cei respunzatori de bagajele pierdute erau de negasit. Noroc cu un echipaj Wizz care tocmai venise si ne-a ajutat cu un alt numar de telefon de la cei care se ocupa de situatiile respective. Am vorbit la telefon si cam dupa 2 ore de la sosire ni se completa formularul de bagaj pierdut. Oricum eram hotarat sa nu plec, pana nu se raportez situatia. Au verificat si nu era in Otopeni. Asa ca … mergeti acasa si sunati maine la numarul pe care il aveti pe document si va spunem unde este. Si gata, am plecat la Sibiu.
Urmeaza tot felul de ganduri. Daca nu faceam asa si faceam altcumva etc…
Un gand mai stresant era ca laptopul de servici era in bagajul de cala (prima data ever), chitantele de la cumparaturi erau in plasele cu cumparaturi in bagajul de cala si geamantanul dotat cu incuietoare si cu cifru nu a fost folosit in aeroportul din Italia, ca de, nu trebuie, sau doar ca am fost ametit si am uitat!
De ce am ales sa scriu despre asta? Doar ca sa impartasesc cateva din lectiile invatate dupa aceasta a doua experienta. Prima a fost acum 13 ani in Cadana, dar era cu 2 schimburi. Acum a fost direct si doar 1.5 ore ca durata. Acum ca totul s-a rezolvat ne si amuzam. Intr-un sat in Italia am intalnit doua frantuzoaice in circuit, si ele plecau mai departe si de cateva zile sunau sa isi recupereze bagajul si replicau vehement la telefon ca nu mai cumpara nici o haina ca au deja in bagajul pe care il ratacise compania. Spre deosebire de ele noi terminasem vacanta!
Sunt situatii inerente care se intampla; cica undeva intre 7-30 bagaje /1000! Nu e chiar asa putin, zic. Si se intampla zilnic.
Deci, ca sfaturi, daca ajungeti fara bagaj la aterizare:
- nu plecat din aeroport pana nu vorbiti cu cei care se ocupa de asta si aveti documentele semnate de ei. Asa stiti ca cineva oficial se ocupa de asta. Asta cand timpul permite si nu asteapta cineva dupa tine. Dar si asa, pui in balanta, ce este mai important, bagajul sau ajunsul acasa/destinatie. Poti alege sa ajungi putin mai tarziu, mai ales ca transferuri exista!
- pastrati ca pe ochii din cap partea din bilet cu cuponul de la bagajul de cala. Eram extrem de neatent pana acum si de cateva ori l-am aruncam imediat ce coboram din avion, in terminal. Faceti o poza la cuponul respectiv imediat ce faceti check-in-ul. Asa macar aveti numarul in “cloud”. De data asta am avut noroc ca era prin rucsac si nu m-am impiedicat de el sa il arunc inainte.
- in bagajul de umar, sau cel din avion, pastrati toate electronicele si deviceurile care le aveti. Pe cat posibil. Daca se pierde bagajul de cala, risti sa ramai fara ele. Daca citesti pe net, ti se face piele de gaina cate bagaje au fost pierdute si nerecuperate. Si unele cu obiecte de valoare. Eu am lasat laptopul in bagajul de cala, si sincer sa fiu, am avut ceva emotii. Doar cand sa urcam in avion am realizat, dar optimismul meu…
- nu depozitati banii in bagajul de cala. Cel putin pana la destinatie. Apoi ii distribuiti pe unde doriti.
- Daca faceti cumparaturi, si doamne fereste, se rataceste bagajul, pastrati chitantele in bagajul de mana. Asa puteti demonstra valoare din bagaje. Astfel primesti cel mult 20 euro/kg. la 15 kg, de ex, jumatate este valoarea valizei goala, restul ….
- Foarte util este un card, eticheta sau ce doriti, cu numele proprietarului, telefonul si adresa, atasat bine la valiza. Am avut si a fost semn distinct pentru cel care a completat documentul.
- Pana acum am ales sa mergem cu un bagaj de cala si linistiti in avion. Pretul la Wizz este de exemplu de 110 lei per valiza la un transport la cala <23 kg. Un bagaj de mana, jumatate dimensiune, costa 62 lei, deci cu doua este sensibil egal. Adica vreau sa spun sa este o varianta viabila sa mergi si cu 2 mai mici. Atentie doar la dimensiuni, se verifica in aeroport si daca nu se incadreaza te taxeaza rau, dar cel putin e cu tine, daca este putina atentie.
Noi am aflat in 24 de ore unde este, apoi in 24 a venit cu alt zbor, si apoi in 48 de ore firma de curierat la livrat acasa.
Este bine cand totul se termina cu bine, dar din pacate nu intotdeauna este asa si ma gandesc ca se pot lua masuri de diminuarea pierderilor! Zboruri usoare si fara stres, tuturor!
Baggage Arrivals – Lone suitcase, woman crying ‘Oh Darling! It’s been so long…’
Italia – Matera, Altamura si Lecce
Urmatoarele 2 zile in Bari: o zi de Matera la pachet cu Altamura. Reteta clasica: in gara, informatii, aflam cu ce companie ne jucam azi, unde este peronul ce bilete ne trebuie si hopa in tren. Acelasi elegant si curat. Intr-o ora si jumatate ajungem in Matera.
Picura rarutz. Pana sa intram in orasul vechi – Sassi di Matera, incepe ploaia bine de tot. Si una rece, pe o zi si mai rece, cu nori negri samd. Daca tot ne adapostim undeva atunci sa fie o gelaterie. Nu de alta dar poti savura incet inghetata ca nu se prea topeste. Asta in comparatie cu vara cand pe toata mana e numai inghetata cursa. Acum, macar nu am avut probleme cu asta. Apropo, nici o zi nu a fost fara sa vizitez gelateria, care, asa ca aberatie, este mai ieftina ca la noi pe centru in Sibiu raport cantitate/pret: cu 2 euro beneficiai de un cancioc de inghetata la ei, la noi ai 3 cacareze de se cheama ornamental.. cupe. Viva gelateria italiana!
In fine, asa cum ne delectam cu inghetata care nu se topea, se opreste instantaneu ploaia si iasa un soare de zile mari. Rapid afara si dai cu poze. Si uite asa ne-a tinut toata plimbarea cu soare, nori pufosi, si frig … ca trebuia sa umbli sa nu ingheti. Asa am reusit sa luam la pas tot Sassi. Pranzul l-am ratat ca la ora 13 s-au inchis toate carciumile din oras. Astia inchideau absolut tot, inclusiv toaletele publice se inchid. Totul trebuie programat in functie de programul lor. Am gasit o cafenea care vindea niste placinte gen pizza, dar la bucata si niste sandvisuri. Asta a fost singurul pe care l-am vazut sa faca ceva comert cu turisti, restul … dolce far niente (arta de a nu face absolut nimic – literar vine din italiana si inseamna “a face dulcele nimic”)! Deci nu am plecat flamanzi din sat.
La gara am luat bilete de retur, valabile 6 ore, asa ca ne permiteam si o pauza la Altamura.
Pana am ajuns la Altamura, soarele era tot mai la apus, asa ca vizita orasului s-a facut intr-un curent de aer polar combinat cu un aer geros venit de prin Siberia. La cateva minute de plimbare prin centrul Altamura am fost deja saturati si cautam o carciuma sa ne incalzim cu ceva. Dar… acel dolce far niente, inca nu se terminase, asa ca eram cam disperati sa vedem tot usi inchise/blocate. Pana la urma, in drum spre gara am gasit o cafenea dotata si cu coniac, astfel incat vizita noastra s-a finalizat fericit in acea cafenea. Am petrecut pana la ora trenului in acel local. Ciudatenia era ca intrau si de-ai lor sa ia o cafea, dar luam un degetar si pana plateau il dadeau pe gat si apoi gata, dispareau. Cred ca e prea lung acel dolce far niente sa mai stai si la cafea. In fine, asa se bea, sa fie ei sanatosi.
Seara am fost din nou in centrul vechi din Bari, dar de data asta am avut parte de seara italiana in stil Italia de sud: mancare italiana fara pizza si fara paste, dar cu ciuperci, fasole frecata, sunca, branza cu smantana, scoici cu umplutura de branza si rosii si toate astea invelite in – de acum renumitul – vin primitivo!
Treziti din nou cu chef de viata si fiinda era ultima zi plina, ne zicem, mergem la Lecce, ca oricum ni-l recomanda atat ghidurile cat si 2-3 localnici si apoi … Ostumi, sa ii duc la mama o piatra din orasul in care si-a facut veacul.
Ajungem la Lecce, din gara pana in centru am facut undeva la 15 minute. Aici am gasit un restaurant deschis, dar din pacate la cateva minute de cand am intrat sa vedem ce au, bucatarii erau schimbati in haine de oras si au plecat la plimbare. Plimbarea prin centrul vechi a fost reconfortanta si relaxanta. In afara de o alimentara deschisa care avea niste lazi de fructe la intrarea, restul parea la propriu pustiit. Asta din cauza siestei. In fine, centrul nu este mare, am trecut pe la Biserica Sfanta Cruce, Domul din Lecce, anfiteatrul, am mers pana la poarta Napoli si apoi inapoi pe stradutele inguste.
Dupa cateva ore de plimbare ne hotaram sa o luam spre gara sa ajungem la deja mult ravnitul Ostumi. Zis si facut. Eram in cateva minute in tren si deja cautam restaurantele din Ostumi via Tripadvisor. La distanta de o gara de Ostumi trenul a intepenit la propriul. Asta in jur de ora 4. Apoi dupa vreo 30 de minute vine nasul si ne spune ca a fost un accident pe linii si s-a pus la dispozitie un autobuz care merge spre Bari. Pana a plecat autobuzul era deja 5 asa ca se cam imprastia visul nostru de a vedea Ostumi. Numai bine ca pana la Ostumi deja se inserase, asa ca am renuntat la oprire pt ca nu stiam daca vom gasi ceva de intoarcere spre Bari mai tarziu, in conditiile in care nici un tren nu mergea. Inainte de BAri intram cu autobuzul intr-o gara sa facem un schimb de persoane si acolo am intepenit din nou. Era 7 seara cand am ajuns la Bari. Un drum de o ora si ceva si o vizita la Ostumi s-a terminat cu un drum de 3 ore si un sandvis servit intr-o gara. Dar nu-i nimic. Seara la terasa in Bari, restaurant cu nelipsitul vin local ca sa terminam intr-o nota optimista.
Ceva concluzii: este o varianta buna mersul cu trenul prin Italia, dar depinzi mult de noroc. Preturile nu sunt mari dar depinzi de un orar. Masina de inchiriat nu am gasit decat in aeroport. Din cauza ca autobuzul cu care am ajuns a facut 45 de minute aeroport – gara Bari am fost dezarmat sa fac acest drum dus intors pentru masina. M-ai tarziu am gasit un tren direct care facea 15 minute. Asa merita sa iau masina dimineata si pana seara si sa dam ture prin calcaiul cizmei. Noapte era exclus sa ai masina cu tine pentru ca locurile de parcare sunt ceva de vise rele. Plus ca masinile sunt toate “agatate” de la parcare. Daca as mai ajunge in zona, as lua o masina si m-as plimba mai mult prin locuri pitoresti pe coasta si as renunta la orase. Au farmecul lor, dar trenul nu merge decat intre orase si din motivul acesta nu am prea vazut marea si plajele lor. Acum fiecare cu asteptarile lor. Oricum zona bifata este una autentic sud italiana cu oameni care ii vezi in strada la taclale, la mese jucand carti si femei zbierand de la balcoane. Viata pentru ei are o alta viteza!
Daca ti-a placut postarea recomand si:
Italia – Bari, Alberobello
Cica… hai sa rupem rutina, sa incalzim oasele, sa stam la soare fara haine de iarna, asta la sfarsit de februarie – inceput de martie. Parca ceva cu “sud” in coada s-ar potrivi cel mai bine. 1,2,3… Italia de sud, Bari! Bilete Wizz, bagaje, zbor de pe Otopeni si … supriza: Sibiu 17 grade celsius, Bari 12. Asta in prima zi. A doua … 8 grade si o groaza de vant. Acasa … acelasi 15-17 grade si soooareeee! Doamne dracu nu culca-ne! Continue reading
Austria: Mautendorf, Oberntauern – O “fecioreasca” la ski
Nu aduce anul ce aduce ceasul, si uite asa, la trecerea dintre ani arunca nevestele o vorba in vant: de ce nu mergeti voi baietii sa va schiati? Nu au continuat cu gandul ca ar fi si ele mai libere cateva zile, fara stresul cotidian. Noi, fara sa ne aruncam in aer, zicem: ne gandim! Continue reading
Revelion in Atena
Cadem iarasi in plasa denumita Revelion, si cautam ca trecerea intre ani sa fie ceva … frumos, relaxant, nu departe, ieftin samd. Cautam, socotim, impartim, adunam si la urma pica … Atena. Ne-am zis, hai sa vedem cum e la greci. Plecare din Bucuresti cu avionul, cu tur operator tocmit prin agentie din Sibiu, cu ghid, excursii optionale de dimineata pana seara si mult mai cald ca la noi. De ce plasa “Revelion”? Continue reading
Star Wars – Trezirea Amintirilor sau calatoria in … timp
Aveam cativa anisori cand am vazut Imperiul Contrataca. Si de atunci am cam inceput sa manuiesc sabiile laser prin gradina. Primul brad de Craciun dupa contactul cu Forta Star Wars a fost transformat in sabie! In urmatorii ani ii stiam pe toti eroii, compatimeam cu ei, am suferit mult dupa Obi-One Kenobi, aveam sperante de la Luke! Continue reading
