Italia: Toscana – Provincia Siena

Dupa 3 nopti de cazare la San Gimignano, care la drept sa fim, a fost una din revelatiile concediului, atat ca cetate medievala cat si ca zona – am stat la o pensiune rustica intr-un decor minunat, ne mutam in provincia Siena si ne stabilim sediul central in Chianciano Terme, chipurile sa facem si ceva bai termale, ca baie am facut destula la piscinele care le-am avut pana acum.

Plecam de dimineata, una insorita si ne indreptam spre Siena, ultima destinatie oras in programul nostru. Dupa 3 zile de sate si satulețe, grea a fost intoarcerea in civilizatie. Atata nebunie am vazut in orasul asta, de neinchipuit. Cred ca am prins toate grupurile de turisti debarcati in Siena. Trebuia sa tin de Maia aproape, ca o calcau in picioare. Eu unul nu am gustat deloc orasul asta, chiar daca are de toate. Am luat la pas tot centrul istoric, sa bifam cam ce era de bifat. Dar cel mai bine a fost in piata centrala, de unde se vedeau bine cam toate cladirile din jur, si era si mai relaxant ca puteai sta linistit pe jos. Fiind o destinatie foarte turistica mancarea a fost la fel de turistica adica porții turistice (mici) cu preturi turistice (mari). In fine, era Siena. A fost cel mai aglomerat loc din tot sejurul nostru in Toscana. 

Pana la cazare ne oprim la Montalcino. Doamne bine era fara sa ne inghesuim si sa putem sa ne bucuram de view-ul oferit de pe zidurile cetatii. Aici am si prins asfintitul de soare. Apoi, cazare la Chianciano Terme. 

Eram cazati foarte aproape de centrul statiunii, asa ca pentru cina am si gasit un local cu mancare buna, preturi la fel de bune, inclusiv cu muzica live si loc de dans. Scriu asta ca aceste locuri, din ce am observat, sunt pe cale de disparitie, indiferent de tara. 

Pentru prima zi in zona asta am avut in program Montepulciano, Pienza si Monticchiello. De departe cea mai populara si turistica este Montepulciano. Oras medieval, foarte frumos conservat, este un mare producator de vin si de mancare. Toata zona asta de sud a Toscanei sunt numai dealuri, si toate localitatile sunt cocoțate pe varful dealurilor. Multe au ziduri de aparare, unele arata ca niste cetati autentice. Unul din plusurile mersului pe cont propriu este ca poti sa iti faci programul cum iti place si sa vizitezi locuri foarte pitoresti, nu neaparat in circuitul turisitic dar care chiar merita vizitate. Asa am facut noi, si am batut toate drumurile de sate sa vedem cat mai multe si sa ne bucuram de priveliste de la inaltimea de unde erau cocotate pe dealuri. In toate localitatile se gasesc localuri unde se poate degusta vin si testa branza locala. Cu cat este mai putin populara localitate (ca numar de turisti, ma refer) cu atat esti mai bine primit si mai frumos omenit. Asta am simtit-o in Pienza si Monticchiello. In Monticchiello am gasit un mic local de unde am cumparat o super inghetata si am servit-o de pe zidurile cetatii-oras. Asta la asfintit de soare. 

Dupa înserare am ajuns inapoi in statiune si am purces in orasul vechi al localitatii, (da, si asta avea asa ceva) unde am luat o cina romantica pe zidurile cetatii la acordurile live de chitara a celor doi baieti din dotarea restaurantului. Maia a plecat cu doua dedicatii muzicale din partea lor. 

Ultima zi prin sudul Toscanei o programam tot prin localitatiile din jurul provinciei Siena. Pentru astazi nu mai aveam nimic pe programul de acasa, ne propusesem initial sa petrecem o zi la bai termale, unde slava Domnului, aveam de unde alege, dar din simplu motiv ca era soare si cald, ne-am dorit sa mai bantuim prin zona si sa ne bucuram de vreme si de caldura. Am avut o harta a zonei si am ales alte localitati cetate, micuțe dar cochete si foarte pitoresti: San Quirico d’Orcia, Castiglione d’Orcia si printre ele am avut si cateva peisaje autentice zonei Toscanei. Apropo, toate pozele cu drumurile Toscanei din calendare sau vederi sunt din aceasta zona. Le-am identificat in plimbarile noastre. Seara am petrecut-o in Montepulciano, ca aici erau restaurante terase si shopping-ărie pentru suveniruri. Am luat cina intr-o crama de la marginea cetatii, cu produse din productie proprie -asta cu programare, ca era o crama mai mica si locurile erau limitate. Dar ca si zi petrecuta, a fost absolut autentic din Toscana, fara nebunie si aglomeratie cu multa relaxare si stare de bine. 

Ultima, zi, dupa cateva dezbateri, o petrecem in Bologna. Am fi dorit un San Marino, dar pana la urma majoritatea decide, asa ca ne-am intors in civilizatie, adica in Bologna, unde nu stiu ce mare sarbatoare era in oras, asa ca era ca la Rovine, cate frunza si iarba. Magazinele erau toate deschide, asta daca cumva am mai ramas cu ceva bani sa nu ii mai caram acasa. 

Cam atat de prin Toscana: orase frumoase si pitoresti, pline de istorie, de departe Florenta cam aduna crema, cum se spune, Pisa si Siena sunt si ele la inaltime, sate foarte pitoresti, zone cu priveliste frumoasa. In acelasi timp, multa lume, nu de alta dar vinul are locul lui de cinste, branza italiana este nelipsita din orice fel de mancare. Mai iei si cate o teapa cu mancarea, mai pluseaza la preturi cate unii comercianti, dar asta este face parte din experienta!

Lucrul cel mai bun pentru noi, tot la concluzii depuse, este Wizzul, care ne-a deschis multe oportunitati si care intr-un timp relativ scurt esti in miezul problemei. Cel putin cu Italia, este a 4-a oara cand in ultimii ani beneficiem de zborurile Wizz. 

Gata, am facut-o si pe asta!

Italia – Toscana: Chianti & regiunea Pisa

continuare de aici…

Ziua a fost dedicata zonei de vinuri Chianti. Asta ca sa nu spunem ca am venit deageaba,vinul de Chianti fiind unul foarte popular. Sunt mai multe tipuri de vinuri de Chianti. Am incercat cateva din ele, deoarece erau crame in care se facea degustare si la unele puteai lua cina cu vinul casei, care tot vin de Chianti era!  Continue reading

Italia: Toscana – Lucca, Viareggio si Pisa

urmare de aici…

Cu resedinta stabilita temporar in Florenta, luam masina si plecam spre coasta de vest, sa vedem marea si Pisa cu al sau turn. Pana acolo, prima oprire la Lucca. Aici gasim parcare usor, chiar langa zidul de aparare, cel care inconjoara orasul si agale luam strazile orasului vechi la picior. Continue reading

Italia: Toscana – Florenta

Cineva visa sa petreaca la vreme de toamna prin Toscana. E vorba de a mea doamna. Ea si-a dorit cu ardoare sa vada cum curge mustul si mierea din Toscana si noi pe langa ea. De fapt sunt struguri si masline. Astea erau coapte la ora toamnei in care ne-am decis noi sa mergem.

No, ca sa fie mai distractiv, ne-am adunat 2 perechi si fiindca mai aveam o amatoare de paste italiene in persoana lui Maia, asa ca am format grupul de 5. Exact cat trebuie sa incapa intr-o masina, plus cele doua bagaje mari.

Am avut bilete de avion Cluj Napoca – Bologna. Am ajuns mai repede de la Cluj la Bolognia, decat de la Sibiu la Cluj. Dar sunt sperante ca dupa 2020 vom merge pe autostrada pana la Cluj. Asta este din ciclul sa visam cu ochii deschisi.

Ok. Aterizam pe Bologna, ajungem pe la 8, la biroul de inchiriat masini deschide la 9. Unii din noi au plimbat trolerul prin aeroport aproape o ora. A venit si baiatul cu masina, am facut actele si gata. Acel A3 sau similar a fost pana la urma o Alfa Romeo Giulieta. Luata de pe aeroport si predata la sfarsitul sejurului tot pe aeroport. Asa am scapat de transferurile din si inspre aeroport si drumul cu trenul pana la Florenta.

Florenta a fost prima noastra destinatie. De cand am aterizat in Bologna si pana la Florenta a plouat torential. Dupa ce ne-am cazat la Florenta, ploaia s-a potolit asa ca am iesim in oras. Mai veneau ceva rapaieli si rafale, dar exact cat sa servim masa si sa ne bem cafeaua de dupa pranz.

Legat de masina, am avut un stress destul de mare cu ea in Florenta. Are orasul asta, ca multe altele din Italia, o zona in care nu intrii decat ca resident – Zona Traficco Limitate (ceva de genul). Amenda este destul de mare daca intri fara sa ai dreptul. Locurile de parcare in oras sunt ceva de vise rele. Asa ca am gasit parcare – garaj, unde am lasat masina peste noapte. Accesul la acel garaj este prin zona interzisa. Parchezi masina, iei talonul ala de parcare ca sa stii la final cat ai stat si apoi mergi la receptia parcarii, unde contra unui euro, aia suna la politia locala sa anunte ca masina ilegala este la ei in parcare si sa ne scoata din lista contravenientilor. Dar daca am facut acest lucru am eliminat un stress. Oricum, pe tot parcursul sejurului am cautat ZTL – indicator care daca treci de el, esti contravenient. Am rugat pe la locurile de cazare sa anunte politia locala ca am intrat sa lasam/luam bagajele (ai voie dar sa anunte gazda).

Am servit masa in Florenta si ne-am mai plimbat putin prin oras. Cum era de ploaie si destul de tarziu, turistii erau mai rari, asa ca orasul l-am gasit destul de relaxant.

Legat pe prima masa servita. Ori am mancat ori nu, am platit renumitele si iritantele “coperta”-uri. Nu conteaza varsta, aia te taxeaza in medie cu 2 euro de persoana pentru coperta. Asta pe mine ma irita de-a dreptul si ii gasesc destul de bisnitari, mai ales ca sunt singurii cu practica asta. Si nici nu am chef sa ma obisnuiesc cu jecmaneala asta. Cei drept, prin nord am mai gasit localuri in care era specificat la intrare “No coperta”, dar prea izolate cazurile ca sa sper ca vor renunta la tigania asta.

Deci in prima zi ne-am plimbat pe langa Dom – Catedrala Santa Maria del Fiore, unde am si vizitat parterul si subsolul catedralei.

Intrarea in biserica este gratis, dar daca vrei sa vizitezi: subsolul catedralei, Baptisteriul, Campanila si Domul, trebuie sa cumperi bilet care include aceste obiective. Biletul era valabil pentru 48 de ore pentru toate atractiile de mai sus. Locul de cumparat bilet este langa biserica, nu inauntru. Tot acolo sunt niste automate cu care poti planifica ora de vizitare, asta ca sa nu mai stai la coada care mare si consumatoare de timp. Asa ca am vizitat biserica si Batisteriumul in prima seara, fara sa avem vreo problema cu coada de turisti, iar pentru a doua zi am planificat la ora 10 Campanila si la 12:30 Domul. Si treaba a mers ca unsa. Fara programare e trista rau treaba.

Am mancat o inghetata/gelaterie de la mama ei. In Florenta am fost si tepuiti, ca aia intreaba daca vrei una “grande”, noi lacomi am spus da, fara sa stim ce inseamna mare si apoi la pret te usuca. A fost prima si ultima data cand am luat fara sa stim cantitatea si pretul. Aviz amatorilor.

Spre seara am iesit la raul Arno sa vedem renumitul si consacratul Ponte Vecchio. Eram cazati la 10 minute de mers pe jos de Ponte Vecchio, asa ca am putut sa tragem de timp pana tarziu, ca odata eram la cazare. Am stat intr-un apartament, o casa obisnuita, cu camera de zi, biblioteca, si lucruri absolut obisnuite intr-o casa normala si nu intr-un hotel. Oricum, a fost altceva, dragut si cochet. Rezervarea tot de pe Booking.com.

A doua zi de Florenta, dupa micul dejun, erau programate atractiile din centru: Domul si Campanila, pentru ca biletul luat din ziua anterioara le avea incluse si programate in avans de noi.

Campanila este mai spectaculoasa la urcare si mult mai spatioasa. La fiecare nivel este o terasa de unde poti admira orasul si de sus se poate admira in special Domul. De aici se vede in toata maretia lui.

Intre Campanila si Dom am vizitat Capela familiei De Medici – Basilica di San Lorenzo di Firenze, unde sunt ingropatii 46 din membrii acesteia. Se vede cine avea bani la vremea respectiva. Oare ce ar fi fost Florenta fara aportul De Medici? Sau mai bine spus ce ar fi fost Renasterea fara capitalul investit de acestia? Cand te gandesti ca Lorenzo avea in jurul sau pe Michelangelo si pe Da Vinci!! 

In schimb din Dom se vedea orasul dar nu prea vedeai ceva impunator, asta pentru deja erai in cea mai impunatoare cladire din Florenta.

La Dom am stat cam 10 minute sa intram, pentru ca la coada programata nu prea era lume. Ne-au dat drumul si putin mai repede, cred ca din cauza ca ne-a vazut cu aia mica. Ideea este ca pana sus am urcat singur fara sa fim agasati de nimeni. Doar sus pe terasa era cam inghesuiala, dar nu sa ai vreo problema. In schimb la coborare deja erau grupuri de turisti care erau la program si cam trebuia sa le faci loc. Din cupola cel mai frumos se vedea interiorul Catedralei, atat picturile cat si cladirea interioara. Nu se compara cu San Pietro din Vatican, dar fiecare cu farmecul sau.

Cand am iesit afara deja hoardele de turisti cucerisera centrul. Nici nu mai vedeai intrarea la Baptisteriu, apoi sa te apropii sa il mai vezi. Eram norocosi pentru ca cu o seara inainte a fost liniste si buna pace pentru vizitarea acestuia.

Apoi am plecat pe jos la gradinile De Medici – Palatul Pizzi. Poarta numele primului proprietar, dar a fost resedinta De Medici care l-a transformat intr-o casa – comoara fiindca au fost aduse multe opere de arta si bijuterii. In sec. XVIII a fost folosit de catre Napoleon. Azi este una din cele mai mari galerii de arta din Florenta. 

Vremea ne-a ajutat intr-un final. Dupa ce am luat biletele a inceput ploaia, dar in 15 minute s-a oprit si am putut sa vizitam gradinile Boboli linistiti. Problema a fost ca dupa ce am parasit gradinile ploaia nu ne-am mai iertat. Nu-i nimic, aveam si haine de schimb.

Seara Florenta este cu totul alt oras. Grupurile de turisti sunt plecate, agitatia de peste zi este mult redusa dar totusi in foarte multe locuri/piete se canta muzica de diferite feluri, lumea sta frumos pe unde gaseste loc si se delecteaza cu o auditie de calitate. Si cu o inghetata la acelasi nivel. 

In Piata dela Signoria un tip canta o muzica la chitara, intre cladirile de la Uffizi erau 3 tipi care cantau muzica clasica, iar pe Ponto Vecchio era alti doi cu o muzica mai contemporana si mai vesela. Peste tot rasuna muzica buna de calitate. Greu ne-am dat dusi acasa.

Florenta este frumoasa dimineata, cand nu au aparut inca grupurile de turisti, si seara, cand se mai linistesc lucrurile. Sunt localuri de toate tipurile. “Coperta” sau traducere libera, teapa italiana, este la ea acasa, asta pentru ca unde e turist sunt si bani, si trebuie sa traiasca si italianul asta. Daca esti pasionat de istorie, muzeele si arta sunt la ele acasa. Si istoria la fel. Dupa ce am bifat orasul pe parcursul a doua zile si jumatate, am luat masinuta sa mai exploram Toscana.

continuare aici…

 

Carnaval Venetia – Video

Venice-3Asa e cand te chinuie talentul! Acum ca am blogul cu ceva poze, a venit timpul sa incerc si o animatie. Ce ar putea fi mai binevenit decat o filmare prin Venetia cu prilejul carnavalului? Chiar daca asamblarea filmuletului este mai veche, amu am descoperit si eu procedura!

Dar ce mai atata vorba … enjoy!

Italia – Matera, Altamura si Lecce

matera-9Urmatoarele 2 zile in Bari: o zi de Matera la pachet cu Altamura. Reteta clasica: in gara, informatii, aflam cu ce companie ne jucam azi, unde este peronul ce bilete ne trebuie si hopa in tren. Acelasi elegant si curat. Intr-o ora si jumatate ajungem in Matera.
Picura rarutz. Pana sa intram in orasul vechi – Sassi di Matera, incepe ploaia bine de tot. Si una rece, pe o zi si mai rece, cu nori negri samd. Daca tot ne adapostim undeva atunci sa fie o gelaterie. Nu de alta dar poti savura incet inghetata ca nu se prea topeste. Asta in comparatie cu vara cand pe toata mana e numai inghetata cursa. Acum, macar nu am avut probleme cu asta. Apropo, nici o zi nu a fost fara sa vizitez gelateria, care, asa ca aberatie, este mai ieftina ca la noi pe centru in Sibiu raport cantitate/pret: cu 2 euro beneficiai de un cancioc de inghetata la ei, la noi ai 3 cacareze de se cheama ornamental.. cupe. Viva gelateria italiana!

In fine, asa cum ne delectam cu inghetata care nu se topea, se opreste instantaneu ploaia si iasa un soare de zile mari. Rapid afara si dai cu poze. Si uite asa ne-a tinut toata plimbarea cu soare, nori pufosi, si frig … ca trebuia sa umbli sa nu ingheti. Asa am reusit sa luam la pas tot Sassi. Pranzul l-am ratat ca la ora 13 s-au inchis toate carciumile din oras. Astia inchideau absolut tot, inclusiv toaletele publice se inchid. Totul trebuie programat in functie de programul lor. Am gasit o cafenea care vindea niste placinte gen pizza, dar la bucata si niste sandvisuri. Asta a fost singurul pe care l-am vazut sa faca ceva comert cu turisti, restul … dolce far niente (arta de a nu face absolut nimic – literar vine din italiana si inseamna “a face dulcele nimic”)! Deci nu am plecat flamanzi din sat.

La gara am luat bilete de retur, valabile 6 ore, asa ca ne permiteam si o pauza la Altamura.

Pana am ajuns la Altamura, soarele era tot mai la apus, asa ca vizita orasului s-a facut intr-un curent de aer polar combinat cu un aer geros venit de prin Siberia. La cateva minute de plimbare prin centrul Altamura am fost deja saturati si cautam o carciuma sa ne incalzim cu ceva. Dar… acel dolce far niente, inca nu se terminase, asa ca eram cam disperati sa vedem tot usi inchise/blocate. Pana la urma, in drum spre gara am gasit o cafenea dotata si cu coniac, astfel incat vizita noastra s-a finalizat fericit in acea cafenea. Am petrecut pana la ora trenului in acel local. Ciudatenia era ca intrau si de-ai lor sa ia o cafea, dar luam un degetar si pana plateau il dadeau pe gat si apoi gata, dispareau. Cred ca e prea lung acel dolce far niente sa mai stai si la cafea. In fine, asa se bea, sa fie ei sanatosi.

Seara am fost din nou in centrul vechi din Bari, dar de data asta am avut parte de seara italiana in stil Italia de sud: mancare italiana fara pizza si fara paste, dar cu ciuperci, fasole frecata, sunca, branza cu smantana, scoici cu umplutura de branza si rosii si toate astea invelite in  – de acum renumitul – vin primitivo!

Treziti din nou cu chef de viata si fiinda era ultima zi plina, ne zicem, mergem la Lecce, ca oricum ni-l recomanda atat ghidurile cat si 2-3 localnici si apoi … Ostumi, sa ii duc la mama o piatra din orasul in care si-a facut veacul.

Ajungem la Lecce, din gara pana in centru am facut undeva la 15 minute. Aici am gasit un restaurant deschis, dar din pacate la cateva minute de cand am intrat sa vedem ce au,  bucatarii erau schimbati in haine de oras si au plecat la plimbare. Plimbarea prin centrul vechi a fost reconfortanta si relaxanta. In afara de o alimentara deschisa care avea niste lazi de fructe la intrarea, restul parea la propriu pustiit. Asta din cauza siestei. In fine, centrul nu este mare, am trecut pe la Biserica Sfanta Cruce, Domul din Lecce, anfiteatrul, am mers pana la poarta Napoli si apoi inapoi pe stradutele inguste.

Dupa cateva ore de plimbare ne hotaram sa o luam spre gara sa ajungem la deja mult ravnitul Ostumi. Zis si facut. Eram in cateva minute in tren si deja cautam restaurantele din Ostumi via Tripadvisor. La distanta de o gara de Ostumi trenul a intepenit la propriul. Asta in jur de ora 4. Apoi dupa vreo 30 de minute vine nasul si ne spune ca a fost un accident pe linii si s-a pus la dispozitie un autobuz care merge spre Bari. Pana a plecat autobuzul era deja 5 asa ca se cam imprastia visul nostru de a vedea Ostumi. Numai bine ca pana la Ostumi deja se inserase, asa ca am renuntat la oprire pt ca nu stiam daca vom gasi ceva de intoarcere spre Bari mai tarziu, in conditiile in care nici un tren nu mergea. Inainte de BAri intram cu autobuzul intr-o gara sa facem un schimb de persoane si acolo am intepenit din nou. Era 7 seara cand am ajuns la Bari. Un drum de o ora si ceva si o vizita la Ostumi s-a terminat cu un drum de 3 ore si un sandvis servit intr-o gara. Dar nu-i nimic. Seara la terasa in Bari, restaurant cu nelipsitul vin local ca sa terminam intr-o nota optimista.

Ceva concluzii: este o varianta buna mersul cu trenul prin Italia, dar depinzi mult de noroc. Preturile nu sunt mari dar depinzi de un orar. Masina de inchiriat nu am gasit decat in aeroport. Din cauza ca autobuzul cu care am ajuns a facut 45 de minute aeroport – gara Bari am fost dezarmat sa fac acest drum dus intors pentru masina. M-ai tarziu am gasit un tren direct care facea 15 minute. Asa merita sa iau masina dimineata si pana seara si sa dam ture prin calcaiul cizmei. Noapte era exclus sa ai masina cu tine pentru ca locurile de parcare sunt ceva de vise rele. Plus ca masinile sunt toate “agatate” de la parcare. Daca as mai ajunge in zona, as lua o masina si m-as plimba mai mult prin locuri pitoresti pe coasta si as renunta la orase. Au farmecul lor, dar trenul nu merge decat intre orase si din motivul acesta nu am prea vazut marea si plajele lor. Acum fiecare cu asteptarile lor. Oricum zona bifata este una autentic sud italiana cu oameni care ii vezi in strada la taclale, la mese jucand carti si femei zbierand de la balcoane. Viata pentru ei are o alta viteza!

Daca ti-a placut postarea recomand si:

Italia – Bari, Alberobello

 

Italia – Bari, Alberobello

alberobelloCica… hai sa rupem rutina, sa incalzim oasele, sa stam la soare fara haine de iarna, asta la sfarsit de februarie – inceput de martie. Parca ceva cu “sud” in coada s-ar potrivi cel mai bine. 1,2,3… Italia de sud, Bari! Bilete Wizz, bagaje, zbor de pe Otopeni si … supriza: Sibiu 17 grade celsius, Bari 12. Asta in prima zi. A doua … 8 grade si o groaza de vant. Acasa … acelasi 15-17 grade si soooareeee! Doamne dracu nu culca-ne! Continue reading

Venetia – Carnaval

Venice-3Incepe sa se infiripe o traditie la inceput de martie, astfel incat sa facem trecerea anilor cat mai “smooth”. Anul acesta, dupa vreo cateva ganduri neconcretizate in trecut, ne trezim in plin carnaval la Venetia. Chiar daca toate prognozele indicau cizme de guma pana la solduri, nelipsita umbrela si haine de schimb, aterizam in Venetia pe un soare la 17 grade, asta dupa 10 zile de ploaie neintrerupta. Personal , am vazut cativa stropi de ploaia a doua zi din cele 4 petrecute in Venetia, iar in rest am avut parte de temperaturi placute cu soare si chiar putina … plaja.

Doua zile am fost prezenti in mijlocul costumelor si culorilor unde, multumita vremii frumoasa, am reusit sa luam pulsul carnavalului.

Urmatoarele doua zile, dupa sfarsitul carnavalului, am luat la pas Venetia, insula Morano si insula Lido. Vremea buna, soarele si cele 16 grade au concurat din plin la un foarte reusit miniconcediu.

Scurt istoric al carnavalului
Primul document in care este mentionat carnavalul dateaza din 1268 iar cel oficial, care il reglementeaza ca sarbatoare publica, este emis de Senatul venetian in 1296. Din acel moment, evenimentul va capata din ce in ce mai multa notorietate, ajungand prin secolele XIV-XV important loc de pelerinaj pentru petrecaretii europeni.

In secolul XVIII, Venetia, aflata in scadere, avea sa fie inglobata in Austria iar traditia carnavalului urma sa fie intrerupta. 1797 este, practic, ultimul an oficial al carnavalului ca sarbatoare publica, desi petrecerile aveau sa continue an de an, dar numai in mediu restrans, prin palatele nobilimii venetiene.

Dupa ce ocupatia austriaca a disparut in 1866, au existat cateva incercari de a revitaliza carnavalul insa acestea nu au avut foarte mult succes. Mai tarziu, pe la 1930, acesta a fost interzis definitiv de Mussolini, ca expresie a dictaturii fasciste aflata in crestere la acea vreme.

Carnavalul de la Venetia va renaste in 1979 si va incepe sa creasca din nou, mai intai timid, doar pentru localnici, iar mai apoi in forta, odata cu turistii care vor incepe sa vina in valuri pe la inceputul anilor ’80. Astazi, numarul celor care ajung la carnaval este impresionant, facand din acesta probabil cel mai cunoscut eveniment de acest tip, dupa cel brazilian de la Rio de Janeiro.

Link pentru filmuletul de la locul faptei:

Carnaval Venetia – Video

Italia – Sicilia

siciliaSperam ca in 4 zile sa vedem Sicilia, dar numarul destinatiilor turistice de aici, marimea insulei si inca cateva tentatii ne-au facut sa impartim insula in doua: jumatate acum si jumatate data viitoare. Am ajuns seara la Millazo, am avut cazare exact pe malul marii, undeva departe de lumea dezlantuita. Continue reading