Dupa Valea Stubaital, in plan erau cateva zile de bicicleta si lac – agrement samd. Din pacate odata cu sosirea la lacul Millstatt, caldura a revenit si termometrele au urcat din nou la 40 de grade. Sa o iei razna pe bicicleta nu alta. Asa ne trebuie, nu am putut sta unde era racoare si temperaturi moderate. Am exclus din start bicicletele, asta pt ca unii din noi nu rezista la temperaturi ridicate! Am reconfigurat tot planul.
Planificam o zi la munte, cu speranta ca acolo e mai bine. Si a fost! Am urcat la Millstätter Hütte. Cota este undeva la peste 2000 m, dar semana mult cu Parangul nostru. Accesul l-am facut pe o bucata pe un drum de o banda prin padure, care fiind drum prin natura, se plateste taxa de access, ca multe ale locuri din Austria. De, unii stiu sa faca bani si sa mai si intretina ce au. Apoi cateva ore pe un traseu de munte, unde am vizitat 3 cabane. Punctul culminant a fost Millstätter Hütte. De acolo am coborat la Alexanderhütte de unde se vede foarte frumos lacul. Si cafeaua pica de minune in asa cadru. Masina era la cabana Schwaigerhütte unde am si servit lunch intarziat. Toate locurile sunt dotate cu atractii pentru copii: animale, jocuri, casute si cate si mai cate. De abia astepta Maia sa ajungem la urmatoarea cabana. Seara am stat pe terasa pensiunii unde aerul era mai suportabil si la umbra pica numai bine berea rece.
Am incercat cu barcuta pe lac, unde era bine cat vaporasul se misca, simteam briza, dar cand eram pe mal era trist sa stai la 40 de grade. Neinspirata alegere. Fiindca nu era nici o sansa sa se racoreasca am ales o alta destinatie unde din nou sa ne racorim. Rapid in masina si am plecat la canionul Raggaschlucht. Cica are 1000m diferenta de altitudine de la intrare la iesire – de apa e vorba. Asta a fost o destinatie racoroasa dar cam scurta.
Din nou seara am petrecut-o la pensiune. Maia a gasit o prietena super in fetita gazdei, care era numai cu Maia de cand o vedea pana la ora de somn. O chema gem Honia dar pronuntat din gat ceva. Nu am reusit si am abandonat. Sonia suna la fel pentru noi.
Fata de prima data, cand am pedalat pe aici fara nici o problema, acum am prins niste calduri care ne-au ofilit atat pe noi cat si zilele petrecute aici. Oricum, nu exista sa te plictisesti pentru ca sunt atractii de tot felul astfel incat timpul se poate petrece frumos indiferent de vreme. Dar oricum, am plecat nesatisfacuti dintr-un punct de vedere. Din nou nu am pedalat deloc.
Drumul de intoarcere a fost “impartit” in doua. Ne doream sa ii aratam lui Maia caii de la Piber, adica lipitanii care au fost inmultiti si crescuti acolo din Lipitanii de la Sambata de la noi. Oricum aia au ajuns la 5 stele fata de ai nostii de la Sambata. Lipitanii de la Piber sunt dresati si folositi la Viena pentru demonstratii, calesti si alte evenimente unde i-au parte si cabalii.
Din pacate, preturile erau mari pentru vizitarea hergheliei de la Piber si in plus, din cauza caldurii nu au scos caii afara. Asa ca am vazut ceva grajduri si cam atat. In muzeu nu era aer de respirat. Am incheiat repede pentru ca stiam noi un strand super in Graz, unde puteam sta pana tarziu si unde ne puteam racori. Aici am stat in trecut la campingul strandului. Nu cred ca mai suntem noi de cort, dar stiu ca strandul era la fel ca in trecut, curat, frumos si mai ales ne-am racorit. Seara s-a terminat pe corso in compania unei inghetate!
Ca sa tragem si o concluzie dupa 2 saptamani de “pribegie”. Am avut parte de unul din cele mai calduroase concedii ever. Mai nasol ca si in Grecia unde macar e marea sa te racoresti. Europa parc merita cu prisosinta 2 zile. Merita oricum. Austria a fost la acelasi nivel de cum o stiam noi. Ne-am bucurat ca am descoperit si aprofundat si Stubaital. Pe viitor cel putin 0 saptamana, asta ca sa intelegem ceva. Si pe viitor musai Austria, vara. Muntele in general si amenajarile lor in special fac din aceasta destinatie un “must have”!
Una din cele mai renumite zone ale Romanicii noastre a ramas doar un vis frumos pentru mine. Pana anul asta! Chiar daca am vazut Tulcea in trecut si speram ca macar o zi sa reusesc “marea cu degetul” nu a fost sa fie. La inceput de an imi zic: anul asta, neaparat Delta Dunarii, programat undeva prin august. 
A 3-a zi o petrecem pe cealalta partea a vai a raului Ruetz, undeva in dreptul localitatii Fulpmes. Urcam cu telecabina pana la Panorama-Restaurant Kreuzjoch. Vremea nu era de partea noastra. Partea superioara a traseului cabinei a fost tot prin nori. Ajunsi sus, nori erau desi si era un fel de ploaie mocaneasca prin nori. Nici amatori prea multi nu am vazut in zona in asemenea conditii. Pana una alta am gasit o solutie: shoot-uri de Jagermeister de la cabana din zona. Si povesti de Creanga adaptate de Maia. Eram deja incalziti si cumva pregatiti de o coborare cu hainele de ploaie pe noi. Coborarea ne-am planificat-o pe jos. Numai ca D-zeu iubeste oamenii buni, iar la iesirea din cabana ploaia era pe sfarsite. La cateva curbe pe traseu in jos am iesit si din nori astfel incat starea de spirit era pe o panta ascendenta. Incet incet, am efectuat prima parte a traseului pe care erau distribuite aleator tot felul de atractii pentru cei mici: locuri de joaca, animale sculptate in lemn, explicatii despre natura, samd. Dupa 3 ore de mers eram la prima cabana de pe traseu: Alpengasthof Schlickeralm. Aici niste animale faceau deliciul copiilor. Am gasit si un mic parc cu leagane si o mica tiroliana. A trebuit sa mai zabovim putin pentru cateva ture. Apoi, traseu prin padure cu locuri de agrement, pentru toate varstele, pana la un lac la care era amenajat loc de baie de soare pe sezlonguri de lemn, prilej cu care iasa si soarele sa ne incalzeasca putin. Dupa inca o ora de coborare ajungem la Bruggeralm, prilej cu care servim si pranzul (ala tarziu). Aceleasi leagane, locuri de joaca pt copii si te mai si miri ce alte atractii. O ora trece fara sa iti dai seama, si daca mai si iasa soarele … ai tot sta. De aici pana in sat am coborat cu cabina. Seara din nou la piscina, de data asta la StuBay – Freizeitzentrum. Asta pana cand oboseala si-a spus cuvantul prilej cu care rapid la pensiune si la somn, ca de, si maiine este o zi.
Traditia este traditie, Austria este Austria, dorul de munte este mare si noi nelipsiti de pe aceste meleaguri. Cu Maia de la 2 ani pe munte, nu aveam cum sa nu revenim sa mai cutreieram ceva munti. Anul acesta am ales (prost) sa impartim sejurul nostru in 2: una la munte munte, si aici a fost vorba de valea Stubaital, cu ghetar, carari de munte samd, si una la lacul Millstatt, cica biciclete, vaporase, triciclete si pompoane in frunte. Alegerea a fost proasta, pentru ca zilele petrecute la lac au fost cu temperaturi de aproape 40 de grade. E bine, cand esti la mare si stai in balta cu o bere rece, dar asa la vreo 1000 de metri altitudine simteam ca ne coaceam. Pana la urma am improvizat si pe acolo si chiar am avut locuri faine de vazut, dar nu tu bicicleta si nu tu barca ca faceam insolatie.
Dupa Europa Park si ziua de Alsacia, am pornit spre a doua mare destinatie a concediului, Austria – la munte.
