Cica… hai sa rupem rutina, sa incalzim oasele, sa stam la soare fara haine de iarna, asta la sfarsit de februarie – inceput de martie. Parca ceva cu “sud” in coada s-ar potrivi cel mai bine. 1,2,3… Italia de sud, Bari! Bilete Wizz, bagaje, zbor de pe Otopeni si … supriza: Sibiu 17 grade celsius, Bari 12. Asta in prima zi. A doua … 8 grade si o groaza de vant. Acasa … acelasi 15-17 grade si soooareeee! Doamne dracu nu culca-ne!
No odata ajunsi in locurile acelea, hai sa bantuim sa nu inghetam. Seara de seara eram in Bari si incercam lista de restaurante/carciumi via Tripadvisor. De, am invatat de la altii mai buni. Acum sa fiu sincer si localnicii erau cam zgribuliti. Au acoperit toate terasele cu folie si au adus incalzitoare cu butelie. Dar in fine, cu ceva vin local temperatura era in crestere!
In cele 3 zile si jumatate petrecute in zona, am spus ca macar sa ne alegem cu ceva si sa vedem ce putem vedea/vizita.
Seriile si jumatatea de zi din cea de-a 4 au fost petrecute in Bari. Orasul vechi, plin de stradute inguste, faleza de cativa km si aici sper sa nu exagerez si zona de corso – shopingaraia, unde de data asta ne-am mai lipit si noi de una alta. Nu de alta, dar ne-am dus cu tricouri si bluzite, ca de era, primavara, cel putin in capul nostru. Portul este de vizitat sa vezi pescarii cum vin cu cosuri intregi de “fructe” cu milioane de picioare si ochi de nu stiai la care sa uiti. Cica – delicatesuri! Numai barbati in port: unii la tarabe, altii la negociat, dar cam 80 % la bere si carti. Cultura, nu alta!
In fiecare zi ne faceam plimbarea pana la gara unde la centrul de informatii intrebam cu ce ajungem la destinatia aleasa. De deplasat ne-am deplasat doar cu trenul. In 4 zile am calatorit cu patru – 4 – companii feroviare. Una era ceva cu Regio Sud, alta Tren Italia, Regio Nord si inca o trenuleata pe acolo. Fiecare cu cladirea ei, peronul ei, ghiseul ei, biletul ei, intr-un cuvant o … pizza, cu de toate!
Dar am avut noroc ca cel putin la informatii erau tantiile alea super la engleza si informatiile au fost de nota 10. Trenurile ca si interior, cel putin comparativ cu cele de prin studentie, confortabile si curate. Mersul trenurilor… asta era orientativ. Plecau toate la ora fixa, dar intoarcerea era absolut aleatoare. La o companie nu exista nici o tabla pe tren, nimic in gara, nimic pe peron sa te poti orienta, asa ca a fost floare la ureche sa luam trenul in directia opusa. Ei si, suntem in Italia, la vita e bella!
Toate biletele se valideaza in gara. Au aparate in care introduci biletul si se imprima ora si data. Din acel moment biletul e valabil 6 ore la compania aleasa. Poti sa te dai jos/ vizitezi un orasel si apoi continui, totul in decurs de 6 ore. Asta e fain, mai ales ca sunt destinatii la 2-3 statii una de alta.
Pentru prima zi – prima destinatie aleasa a fost Arbelobello. So: Tren spre Arbellobelo. Am ajuns printre nori si picuri de ploaie in gara oraselului. Plimbare pana la primele stradute cu case tuguiate. Orasul era dinainte de Oblio. In afara de noi cred ca in ziua respectiva am mai vazut vreo 4-5 turisti prin sat. Ceea ce nu era rau. Casele nu mai sunt locuite. Intr-una am fost invitati de un nene de vreo 60 de ani, care a copilarit pe acolo. Ne-a tot povestit el de mama si de familia lui, dar italiana noastra … vai mama ei. Si, si, zimbete tampe, si si, si 5 euro am lasat in cutie. Casuta avea 4 turle, sub una livingul sub alta dormitorul, a treia – bucataria si ultima … baia. Toate separate de perdea. Macar oamenii erau puditi si nu din aia fara perdea. Am batut la pas cam toate stradutele. Cam. In alta casuta am fost la degustat. Intai de ciocolata: fistic, neagra, alba si cam atat. Apoi da-i cu lichioruri. Nu sunt fan, dar a meritat. Asa arome nici nu am stiut ca exista. Auzi: lichior de cactus, de migdale, de pepene samd. Deja afara se incalzise cu atatea arome la bord. Si cu doua sticlute in plasa. Prevedeam noi ce ne asteapta! E, si cand asteptam noi soarele sa fotam casutele alea asa cum erau in vederi, a venit o … plooaieee! Ora pranzului, fortat! Am mancat paste urechiuse, asa cum sunt specifice la ei. Si dupa pranz, cu ceva mila, am avut parte si de soare, asa ca ne-am “selfi” unul cu altul si cu soarele! O zi completa. Aproape, ca la 3 dupamasa toti erau la somn, daca va puteti inchipui si budele publice se inchid intre 13 si 17. Toti frate sunt la siesta. Si am spun noi, hai la Ostumi, ca mai avem cateva ore. Dupa zeci de minute de italenglish in gara, luam bilet de Ostumi, cu schimb dupa 3 statii si cu alt schimb de autobuz. Scria Ostumi pe noi. Numai bine ca ne urcam in trenul care vine, care nu trebuia sa vina si o luam in sens invers si ajungem la Noci – Nuci in romaneste. Aci am nimerit intr-un sat de nu cred ca au auzit ei de turisti. Dupa o tura prin centrul istoric ne-am intors la gara – inapoi la Bari, ca Ostumi acum era departe!
Seara, s-a terminat cu o testare de vin, pe corso; ceva cu primitivo nu stiu cum, dar buuun!
PS. Ca o chestie inedita, o sa vedeti in poze gramezi de selfie! Nu ca nu am mai facut, ba chiar multe in trecut, cu toate ca nu stiam cum se cheama, dar a fost prima data cand am umblat pe strada cu batul de selfie. Doamne caragiosi am mai ajuns, dar asta este, moda se impune!
continuare:
Pingback: Italia – Matera, Altamura si Lecce | Mihai Popa's Blog