Ziua a doua a fost … fara strop de ploaie si chiar cu soare!! Parcul Ueno scria pe noi. Asta pentru ca acolo este una din cele mai consacrate zone pentru ciresii sai. Alei intregi cat vezi cu ochii numai ciresi infloriti. A mai ramas ceva dupa ploaia din ziua anterioara. Traditia la ei este ca sa iei masa sub flori de ciresi, ca sa iti mearga bine. Continue reading
Nu prea stiam multe despre Tokyo, doar din filme si din auzite. Am vazut filmulete in care la orele de varf navetisti sunt impinsi cu forta in metrouri si trenuri sa incapa cat mai multi. Continue reading
Pentru cei care isi doresc sa incerce o incursiune pe cont propriu, poate informatiile de mai jos pot fi folositoare. Sau poate daca trece timpul si se mai pune rugina pe amintiri, sa am si eu de unde ceti cand o sa mai ajung vreodata inapoi in Japonia. Pentru ceilalti, treceti la postul urmator.
Am cules foarte multe informatii de pe siteuri: TripAdvisor, AmFostAcolo, www.japan-guide.com. Asa poti sa iti faci un traseul cu ce doresti sa vezi. Am avut cazare in Tokyo , Kyoto si Osaka. Ultima zi am petrecut-o in Tokyo, pt ca am avut avion doar la ora 22. Am dorit sa ajungem si in Hirosima, dar din cauza cutremurelor din timpul sederii legaturile cu vestul au fost sistate si am renuntat la destinatia asta.
In Tokyo am petrecut aproape 4 zile. De aici am vizitat Nikko si Kamakura. Zborul l-am avut cu Qatar. Am optat si pentru Japan Rail Pass. Am gasit site-ul oficial si am comandat. In 4 zile am avut voucherele acasa. Plata cu cardul.
In avion am avut de completat doua formulare. Unul este pentru viza si altul pentru bunurile care trebuie declarate. Primul pas dupa ce am ajuns in aeroport – Narita Airport – a fost sa fim scanati: amprente si retina. Aici am predat primul card completat. Apoi am trecut la vamesi, ne-a intrebat de sanate si ne-a retinut cel de-al doilea card. De la primul am avut un cotor, care a ramas in pasaport si care a fost predat la parasirea Japoniei.
Ne-am luat bagajele si am iesit din aeroport. Adica am intrat in zona publica. Chiar in fata este biroul pentru bilete JR (Japan Railway), dar era dupa 7 seara si era deja inchis. Ni s-a comunicat ca este unul la un etaj inferior. Am coborat si imediat ce am ajuns am vazut si un ATM de unde am scos 15 mii yeni, echivalentul la vreo 500 lei. Asta pentru simplul motiv ca nu prea exista case de schimb si unde exista e complicaciune.
Am urmat iesirea si imediat in stanga am gasit biroul JR deschis pana la ora 8 seara. Mai erau vreo 20 de minute pana la inchidere. Aici am mai completat 2 formulare si cand am ajuns la ghiseu am predat voucherele si am primit JR passurile nominale. Trebuie sa iti alegi data cand se activeaza si din acel moment ai 7 sau 14 zile. Daca nu il activezi, cand ajungi in aeroport, trebuie sa iei bilet separat de transfer in Tokyo. Noi am activat pass-ul si in baza lui am luat si bilete cu loc pentru Tokyo train station la NEX. Este cel mai rapid mijloc de transfer – o ora, si este inclus in Pass. Alte variante sunt cu metroul care face 1.5 ore si costa 1500 de yeni. Nexul costa 3000 yeni, dar luat dus intors este la 4000. Asta doar ca informatie, ca noi nu am avut nevoie atata timp cat am activat PASS-ul.
Am mai gasit tot acolo automatele Suica
, in care bagi o suma de bani si primesti cardul pentru calatorii pe metro, dar e valabil si pentru plata la alimentarele din gara si mai sunt si magazine prin Japonia care accepta Suica. Am luat carduri preplatite de 2000 de yeni. (500 este garantia pe care o primesti la predarea cardului, noi am uitat sa il predam). 1500 yeni este pentru calatorii. Cand se termina banii, mergi la automat, bagi cardul alegi reincarcare si poti pune cate 1000 de yeni. O calatorie cu metroul este intre 170 si 320 yeni. Se pot face si abonamente, care este 1000 de yeni pe zi. Merita, dar distantele sunt mari, poti petrece ore intregi in metro/la transfer si nu vezi nimic. Asa e mai bine sa alegi o zona din Tokyo sa o vizitezi si sa petreci mai mult timp pe acolo. Dar fiecare cum crede ca e mai bine. La metrou este universal color ca in orice oras, dai cu cardul peste cititorul wireless, intri si iti si afiseaza cat mai ai in cont. La iesire iti deconteaza distanta si iarasi vezi cat mai ai pe card.
Accesul in toate statiile de tren se face prin barele alea ca la orice metro. Daca cumperi bilete obisnuite se intra in gara ca la metrou. Introduci ticketul, se invarte bara si iei tichetul. Fiindca nu am avut carduri pentru acele bare am ales varianta pentru cei cu Pass-uri – aici ma refer la statiile de tren unde JR este valabil. Acesta nu este universal acceptat. Sunt linii de tren private care au politici separate. Dar in principiu cu JR iti cam rezolvi problemele, chiar daca trebuie sa schimbi odata sau sa ajungi cu cateva minute mai tarziu. Langa fiecare acces la statie, la una din extremitatile barelor, dreapta sau stanga este un angajat de-al lor care supravegheaza. Se trece pe acolo si se prezinta Pass-ul. Cateodata este o trecere libera prin fata lui, in garile mai mari sunt birouri separate se intra pe o usa, se prezinta passul si se iasa pe alta usa dincolo de bare. Asta am facut in fiecare zi de mai multe ori si nu este nici un stres.
Pe bilete scrie trenul, vagonul si ora de imbarcare si ora de sosire . 
Nu scrie peronul, dar pe tablourile electronice pe care se afiseaza trenurile, este scris numarul trenului, ora si peronul. A fost deajuns doar prima data sa ma orientez, ca apoi nu au mai fost probleme. Important este sa se respecte ora, pentru ca pe un peron vin mai multe trenuri la intervale de 2-3 minute cateodata si daca nu esti atent pleci in alta directie sau in aceeasi directie cu alt tren. Mi s-a intamplat odata sa nu fiu atent, a venit trenul, am vazut ca este aceeasi destinatie si m-am urcat. Am ajuns putin mai tarziu, pentru ca era un fel de personal fata de expresul pe care il aveam dar am ajuns bine. Pe peron sunt lipite autocolante cu numarul vagonului. Cateodata sunt mai multe cai de acces la peron si indica si vagoanele la care ajungi. Daca nu intri pe unde trebuie, mergi pe peron pana in dreptul vagonului tau. Simplu. Exact la ora de pe bilet vine respectivul, te urci si in 60 de secunde ai plecat. Fara exceptie. Asta e mai greu de digerat de noi dar chiar se intampla.
Revin, am luat NEX-ul si in 60 de minute am fost in gara din Tokyo. Cand am citit inainte, prin forumuri, am reusit sa fiu stresat cand am ajuns aici, toti incearca sa iti explice ce complicaciune este aceasta gara si cat este de bine de evitat. Am ajuns la B5, adica la etajul 5 sub pamant. Apropo de etaje, la ei este sistemul american. Noi avem primul nivel parterul si apoi etajul 1. La ei primul nivel este 1, apoi 2 samd. in jos, primul este B1 (basement) apoi B2 samd. Este o singura linie de metro care trece prin gara principala din Tokyo: M cu rosu. Toate liniile au denumiri dar sunt prescurtate cu literele alfabetului si au fiecare cate o culoare. Fiecare gara are denumire dar si un numar. Deci in gara din Tokyo este metroul M cu Rosu statia 11. Dupa ce am iesit din NEX si am inceput sa urcam cu rulanta imediat am vazut semnul de metro, l-am urmat si in cateva minute eram in statie care este la fel ca la orice metro din lumea asta. Daca esti la statia cu numarul 7 cand mergi spre peron se indica statia terminus si pentru un peron ai statiile 8-20 de ex si pentru celalalt ai 1-6. Asta ca sa stii in ce directie sa o iei. Absolut nimic complicat. Si nici nu am vizitat gara. Am intrat cu cardul Suica si cu google maps (pregatit traseul de acasa) am mers 1 statie, am schimbat si apoi am avut linie directa la hotel care era la 2 minute de statia de metroul. La intrare se foloseste cardul Suica pentru acces, la iesire se foloseste pentru plata. Adica cand iesi, dai cu cardul la bara de acces, vede cat ai calatorit si iti retrage suma respectiva de pe card. Mai ciudat este ca de multe ori, daca schimbam liniile de metro, ne scotea din statie, plateam, intram la alta linie cu cardul si apoi iar plateam, si asta nu odata. Doar in Tokyo am patit asta. Dar in fine, nu am depasit 1000 de yeni pe zi pe transport. Daca nu ai bani suficienti pentru o calatorie si nu se deschide bara, te intorci si sunt automate in care pui cardul/biletul si completezi suma necesara. Apoi te intorci la bare si iesi. Asta e valabil si daca cumperi bilet de metrou. Iei unul ieftin, ca nu stii cat mergi, cand iesi daca nu ai suma necesara pe card, te intorci la automat, completezi cu suma diferenta si apoi iesi.
Am avut inclus si Shinkansenul in pret, de care am si beneficiat. Lumea spune sa eviti Tokyo station ca este imensa. Este intradevar imensa, dar tot de oameni e facuta. Gara este incadrata intre 2 bulevarde mari. Din fiecare bulevard ai 3 intrari sud, centru si nord. Este mai complicat pentru ca in gari sunt mall-uri si zone de food si asta le da amploare. Trebuie sa vezi la ce etaj esti si ce cauti. Indicatoare sunt peste tot. Daca era ceva nou, faceam o poza si apoi ca sa imi aduc aminte locatia cercetam poza. Shinkansenurile intotdeauna au zona lor speciala. Sunt zone de bilete peste tot in gara. Am avut o harta a statiei unde era indicat locul de bilete.
Mergeam la casa de bilete sa ne rezervam locul, prezentam JR passul si solicitam locuri. Sunt niste indicatoare mari albe cu verde in care este unul in fotoliu. 
Mi se arata tabela electronica cu trenurile si alegeam trenul. 
Timplu de asteptare pana la tren era de la cateva minute la 30-40 de minute, in functie de gara de destinatie, daca era una mai mica dura putin mai mult. Daca dura ca timp, luam masa pana vedea. Daca nu, eram in tren. In 90 la suta din cazuri aveam tren in cateva minute. Trebuie luat in considerare si transferul la tren care poate dura cateva minute bune, mai ales in Tokyo. Dar nu sunt probleme. Iei locul, iesi afara din casa de bilete, urmaresti indicatoarele de Shinkansen 
si intri la peroanele respective care sunt diferite de orice alte linii. Aici prezinti JR passul la cei care asista accesul in zona respectiva (pe la ghiseu separat pe langa bare, sau pe culoarul unde este respectivul). Daca te uiti dupa numarul trenului / ora care o ai pe bilet vezi si peronul de pe care pleaca. Mai urmeaza sa te asezi in dreptul vagonului si apoi sa te bucuri de calatoria cu CFR-ul lor. Cel mai rapid am fost cu 285 km/ora de la Tokyo la Kyoto. Asta rapidu merge prin orasele mai importante, asa ca accesul la localitati mai mici se face cu JR-ul dar si aici sunt expresuri care merg mai mult decat repede si elegant. De ex intre Kyoto si Osaka am mers cu Expressul pentru ca Sinkansenul oprea mai departe de Osaka. (insesizabil – pt ca apoi am vazut ca era metro de acolo: (Sin-Osaka)
Cam asta despre transport, transfer si orientare. La metrouri este usor. Cateodata alegeam sa mergem cu JR-ul – care de multe ori se intersecteaza cu metroul – pt ca aveam abonamentul. Liniile de tren au si ele culori si denumiri. 
Am gasit harta si fiecare linie e colorata, si sunt indicate statiile. In statie sunt indicate cu numere si o bara colorata verticala in dreptul liniei. Prima data nu am stiut si am intrebat pe cei care asistau accesul pe peron si imediat m-am lamurit. Sunt statii imense, pentru ca ai de mers, dar foarte bine indicate si marcate si cel mai important in engleza.
Personal am avut pregatite harta metroului din Tokyo, harta JR, harta garii Tokyo. In multe gari ai access la WIFI. Am avut un abonament cu Roaming de care am benefiat din plin. Adica am folosit google maps pentru orientare si asta mi-a usurat viata considerabil. II spuneam ce doresc sa vizitez, imi arata harta cu metrourile necesare, locatia statiilor, pe ce peron sa merg si la ce ora este. Din motivul asta, smartphonul meu ceda la 3-4 ore, din cauza bateriei. Am avut un acumulator in acest scop care imi incarca telefonul de 2 ori pe zi. Am ajuns sa merg si cu baterie dupa mine.
In Kyoto sunt doar doua linii de metro si doar odata le-am folosit. A mers cu Suica. Aici autobuzul este de baza. Kyoto este si destul de mare, dar autobuzele au o ciudatenie: au doua usi: una de access si una de iesire – pe la sofer, unde si platesti. Toata lumea platea la iesire, nu am vazut localnici cu abonamente. Noi am facut abonamente in fiecare zi care a costat 500 de yeni, dar o calatorie era 210-230. Asa ca din 2 calatorii ai cam scos abonamentul. Autobuzele vin cu intarziere pentru ca sunt multi scolari si stai pana platesc toti. Daca unul avea vreo problema, stau toti si asteapta. In fine, cu google maps a fost super: de unde eram ii spuneam ce caut, ma indruma spre statia de autobuz si imi spunea cu ce numar sa merg si cate statii. Asta a fost super. Cred ca fara google maps era mai time-consuming. Erau si turisti cu harta clasica, dar aveam impresia ca sunt acolo sa studieze harta nu sa viziteze locurile. Fiecare cu optiunea lui.
In Osaka ne-am deplasat mai putin si am facut-o cu bilet de metro. Aici plateai odata si te dadeai pe cate linii pofteai, asa cum eram obisnuiti ca in alte locuri, si nu ca in Tokyo unde plateai pt fiecare linie.
Intoarcearea din Osaka la Tokyo a fost cu Skinkansenul. Metrou din Osaka la Sin-Osaka schimb si apoi trenul glont. In Tokyo am mai avut jumatate de zi, unde de fapt am vizitat si o parte din mall-urile din gara principala. Cu ocazia asta am invatat si gara din Tokyo – cea principala. La plecare spre aerport am avut ceva emotii. Am ajuns cu intarziere de … 50 minute. Din cauza cutremurelor din sud toate au fost afecte. Stresul a fost putin amplificat pentru ca nu primeam nici o informare, iar daca am incercat sa ma lamuresc cu localnici a fost jale. Dar timpul a fost suficient pentru a ajunge la timp si de a si decola. Pe panoul de plecare aproape jumatate din zboruri erau “Cancel”.
Tehnic totul a decurs impecabil, Google Maps a fost la inaltime, si asta pentru ca sistemul de informatii in Japonia este de-a dreptul uimitor. Daca am avut stres legat de excursia pe cont propriu, acum totul s-a risipit si oricand as spune ca este cea mai buna alegere.
Urmatoarele posturi nu vor mai fi tehnice, doar impresii artistice.
Constatam ca nu este nici o problema sa ne definim noi si noi tabieturi. Anul trecut am spus sa incercam Asia, Asia aia de departe, sa vedem si noi alta lume si asta mai ales cand la noi toti erau “captusiti” de haine impotriva frigului noi sa mergem la plaja si la soare. Ne-a placut, am fost incantati de-a dreptul si … ca urmare am mai vrut.
Am asteptat toamna cand Qatar a scos oferta pentru inceput de 2016 si asa ne-am ales prin septembrie cu bilete pt Tokyo. Cealalata varianta ieftina a fost Seul – Korea de Sud. A fost putin cam grea decizia, dar pana la urma ….
…toate povestile copilariei despre Japonia, cu samurai, cu ninja, oameni cu multa traditie, Ultimul Samurai, Shogun-ul copilariei, … am ales Japonia. Tehnologia a cazut pe locul 2 de data asta. O sa vedem noi si koreeni, ca nu o fi intrat zilele in sac.
Bilete au fost luate in avans cu 6 luni. Asa am inceput si studiul: site-ul amfostacolo.ro, tripadvisor.com si www.japan-guide.com au fost cele mai studiate. Cel putin in Japonia fiind, japan-guide.com a fost super. Oriunde doream sa mergem apelat, vedeam trenurile si schimburile de tren/autobuz. Apoi carti – ghiduri turistice, filmulete youtube – howto planuri cu ce vrem sa vedem, cum sa facem unde sa ajungem si cu ce, ce sa mancam etc. Am reusit ca in decurs de 1.5 luni sa avem cazarile rezervate pe Booking.com: 4 nopti in Tokyo, 5 nopti in Kyoto si 2 in Osaka. Si din fiecare locatie cel putin 2-3 destinatii imprejur. Si apoi pauza, ca ne apropiam de revelion si nu aveam nici unde nici cu cine si a trebuit sa facem o deviere de la asimilarea de informatii. Pauza de la adunat informatii, liber la imaginatie si la emotii!
Obiectivul principal a fost sa vedem ciresii infloriti, acasa la mama lor. Apoi sa vizitam temple, sa gustam din bucataria japoneza, sa vedem civilizatia la ea acasa si peste toate sa incercam sa fim Zen.
Lunile au trecut, planurile au fost schitate, timpul “Japan” se apropia. Roxana zicea ca se simte nepregatita pentru ce urma, eu aveam un stres cu nevorbitorii de engleza de acolo. Intr-un fel, sentimente absolut naturale la o incursiune pe cont propriu. Dar mi-am spus, daca eu reusesc sa ma descurc la oamenii astia atunci chiar sunt bun. Mama m-a invatat sa fiu modest, una peste alta.
In fine, am scapat de stresul meu mai repede decat am crezut vreodata si am reusit sa ma descurc fara nici cel mai mic stres. Am descris asta in partea tehnica a incursiunii care este urmatorul post, pentru ca si este cel mai detaliat si mai fara poze.
Retrospectiva excursiei:
(Click on map for zoom)
Anul acesta, dupa 15 ani de cand am calcat prima data pe tarim turcesc, sunt din nou in Turcia. Fata de prima data cand am facut 2 zile pana la destinatie, cu autocarul din Bucuresti, acum suntem in Turcia – Antalya in 2 ore, tot din Bucuresti. Am ales tot din Bucuresti, cu toate ca aveam zbor si din Sibiu, dar comparativ din Bucuresti ajungi acolo la pranz, din Sibiu seara (ziua este consumata) si intoarcerea de acolo a fost dupa pranz la Bucuresti, fata de Sibiu care era noaptea (socotita noapte de cazare). Cumva am castigat 1.5 zile acolo si am pierdut 0.5 zile pe drum Sibiu – Bucuresti – Sibiu. Castigul a fost baia din prima zi si toata dimineata din ultima.
Complexul a fost Crystal Family Resort & SPA din Belek, ales la recomandarile prietenilor si dedicat in special familiilor cu copii. Camerele complexului au fost la inaltime, zona de agrement din cadrul complexului era bine pusa la punct, Maia fiind abonata la toate topoganele si jocurile pe apa. Echipa de divertisment a fost bine organizata, cu program divers. In fiecare seara aveau spectacole atat pentru copii cat si pentru adulti, bineinteles, cine dorea. Cam astea au fost lucrurile bune.
Plaja si apa marii mult sub sub ce eram obisnuiti in Grecia. Plaja de nisip era protejata pentru nu stiu ce testoase (nu am vazut nici macar in poza vreuna) asa ca de la sezlog vedeam apa cam la departare. Nisipul era mai mult praf decat nisip, Si nici apa calda, cum ne tot amenintau ghizii ca o sa fie, nu a fost.
Complexul fiind unul destul de mare, la singurul restaurant unde servea masa era cam ca la cantina studenteasca. Alergai dupa masa, cei care debarasau nu prea aveau timp/chef sa reimprospateze masa cu tacamuri samd, sau poate ca se serveau altii, astfel incat era putin cam tensionat momentul masa. Erau si momente cand mergeam mai la sfarsit, cand se mai linisteau “balaurii” din matzul unora. Mai era la pranz ceva deschis pe plaja, dar era un snack bar mai mult decat restaurant.
Pe plaja nu era bar, doar un frigider cu ceva apa. Barul de la piscina era ok, pana se termina masa de pranz/cina cand se aglomera extrem, fiind singurul bar in incinta. Dar cu putina rabdare si cu ceva nervi se rezolva totul. Nu ramanea nimeni flamand sau insetat.
De excursii nu am fost amatori pentru ca era mult prea cald peste zi si nu merita sa renunti la o zi de baie/racoare/sezlong, pentru umblat cu capul prin soare.
Intr-o singura seara am fost la spectacol la “Fire of Anatolya”, cica cea mai mare trupa de dans din lume. Sala de spectacole, adica gradina de vara era impresionanta. La fel au fost si cateva dansuri. Dar la sfarsitul zilei, am ajuns la concluzia ca spectacolul/pret nu se justifica. Acum fiecare cu parerea lui. Dar macar dupa ce am vazut Lord of Dance, acum vedeam si cine i-a detronat, cel putin ca numar. Sau cel mult?!
Concluzia sejurului este ca tot Grecia este pe locul 1, iar comparativ cu banii dati in Turcia ai asigurat un sejur superior in Grecia. Afirm asta pentru ca in ultimii doi ani am avut sejururi in Grecia peste cel de anul acesta in Turcia. Dar trebuia sa o facem si pe asta, ca daca nu ce mai comparam, nu?
Tranferul din Kuala Lumpur in Singapore a fost rapid si facil. Acelasi tren rapid din gara centrala Kuala Lumpur in Aeroport si transfer in Singapore. Lucrurile deosebite au inceput sa se vada inca din aeroport: gradini si spatii verzi ca nicaeri altundeva. Aeroportul este imens si ne-a trebuit ceva sa ne prindem ce este cu el. Sunt 3 terminale imense. Intre toate terminalele circula un tren-transfer. Continue reading
Dupa 3 zile de plaja si de super relaxare, parasim locul de plina vara (Malaysia) in plina iarna (Romanica) si revenim iarasi la oras. De la hotelul din Lankawi, daca solicitai la receptie taxi era mai mult decat dublu decat daca faceai solicitarea la baietii care se ocupau de masinutele din resort. In 30 de minute am fost in aeroport, unde din nou am inghetat (18 grade in terminal) – pe plaja peste 30! intr-o ora am ajuns in Kuala Lumpur unde era deja noapte cand am ajuns. Am luat bilete de tren-transfer in oras, de la un terminal din aeroport – 35 lei locali de persoana. Continue reading
In Langkawi ajungem dupa o zi de plimbare cu ferry: o ora cu troscoleta, 4 ore cu cu salupa rapida, si apoi din Lipe, cu un ferry adevarat – malaezian. Daca pana in Lipe ne tineam sa nu ne ia curentii de aer, ultimul era cu aer conditionat, fotolii samd, dar problema mare a fost ca treceai de la +30 de grade de afara la 17 inauntru. Super nasuri curgatoare. Dar am vazut un film printre servetele si suflat nasul: Testoasele Ninja. Atat a durat calatoria. In port in Langkawi, dupa ce extragem banii din bancomat, ies singur, maram sa negociez cu taxi. Scoate omul un A4 cu toate destinatiile de pe insula si imi arata ca cei 26 de km pana la hotel costa 46 de lei de-ai lor. Pret standard la toti de acolo. Asa ca ne relaxam ca nu e vorba de teapa si la drum.
Hotelul a fost una din primele alegeri ale calatoriei, pretul pe Booking era cam peste plafoanele noastre, dar cu Eximtur am obtinut un pret bun. Urmau 3 zile de “zacut si de ramat” (adica intins pozitie larva) in nisip plus cocktailuri la happy hour, ca ne-am prins repede cum sta ceasul. Am ales acest hotel si pentru ca cele mai mari atractii ale insulei erau la 2 pasi de hotelul Berjaya Resort: cabina pe munte si satul turistic de la statia cabinei.
Resortul ales a fost un mic rasfat pentru noi. Era imens, dar masinute similare cu cele de golf erau all around si asigurau transportul in toate directiile. In complex erau 5 restaurante cu specificuri care mai de care. Dupa ce la cel chinezesc am inghetat (de la 30 afara la 18 inauntru) ne-am penibilizat si doua seri la rand am fost la cel Thailandez care era suspendat pe mare la vreo 200 m de tarm. Si o mancare buna la astia…. si o priveliste de asfintit!
In complex erau extrem de multe perechi de tineri musulmani, cu “jumatatiile” lor acoperite complet – fetele ninja. La masa infulecau pe sub perdea. La plaja erau complet echipate. Nu stiu cum rezistau la temperaturile alea. Noi in schimb ne-am tarait slapii de la camera din jungla pe plaja, apoi la piscina, la bar, la happy hour la restaurant si apoi din noi intre ele amestecate. Intr-o dimineata am urcat pe munte cu cabina. Vizibilitatea nu a fost prietena noastra dar o idee ne-am facut si noi. Fatucele ale mascate erau cam “albe” la fata cand urcau pe versant, pe semne ca erau la prima urcare, sau cel mai sus fata de inaltimea dunei, dar era distractiv sa vezi cum se incolacesc de sotiiori lor.
Aici am simtit adevarata vara, la + 30 de grade, cu baie si soare si tot tacamul si asta in plina iarna la Romanica. Doamne bine a fost la caldura. Si baie am facut cat cuprinde. Dupa sederea in Langkawi au urmat 2 capitale. Daca ar fi sa refac traseul ar fi cam asa: Bangkok, Phuket – excursii pe mare, Kuala Lumpur (oras), Langkawi – plaja si apoi Singapore. Adica as intercala oras – plaja. Noi am avut 6 zile de apa si apoi 6 zile de oras. Oricum nu a fost ultimul prilej de baie. Dar a fost ultima iesire la mare.
In Phuket ajungem dupa un zbor din Bangkok cu Air Asia. La aeroportul din Phuket sunt ghisee care ofera transport pe insula, la preturi standard, in functie de statiune. Am luat biletele si la iesirea din aerport erau foarte bine organizate lucrurile, astfel incat am fost rapid alocati in microbuz. O parte din drum a fost pe autostrada. La o parcare de pe autostrada am fost coborati si arondati la un agent care ne oferea fel si fel de excursii. Le-am spus ca avem totul organizat, astfel incat am fost lasat rapid in pace pt ca nu mai prezentam interes. Aici soferul a primit si numele hotelului nostru, in limba lui, sa stie unde sa ne debarce.
Am ajuns destul de tarziu la hotel, localizat in Patong. Am ales destinatia asta pentru ca toate firmele care ofereau excursii aveau locatia inclusa in transferul la ambarcatiuni.
Legat de excursii: dupa ce am citit mai multe forumuri si am vazut ce excursii merita efectuate, am ales firma Simba See Trips. Preturile nu sunt deloc de neglijat, chiar de cateva ori mai mari ca cele “la gramada”, dar in final pot afirma ca a meritat fiecare banut cheltuit. Aveam doua zile in care ne doream excursii prin insule, dar din pacate la firma asta am gasit excursie doar pentru a doua zi de sedere si am ales PHANG NGA AND BEYOND TOUR. Pe Trip Advisor am gasit o alta firma cu care am organizat prima zi de excursie. A fost aceeasi excursie pe care ne-am dorit-o cu primii. Conditiile si oferta in final a fost la acelasi standard. Excursia a fost Phi Phi Island Snorkel & Sightseeing Tour.
Pana la urma am avut parte de doua experiente extrem de frumoase. Prima zi – excursie prin insule si snorkeling, a debutat cu un mic dejun la sediul firmei, undeva in estul insulei. Transferul a fost la ora 6:30 dimineata! De-a lungul excursie am fost rasfatati cu de toate: bauturi, deserturi, sucuri. Pranzul a fost organizat la un restaurant pe o insula. Snorkeling am facut in doua locuri. Siesta a fost pe o plaja cu nisip alb. Am fost impresionati de forma insulelor care mi-a adus aminte de insulele plutitoare din Avatar. Nu am reusit sa il vedem pe Nimo si nici familia lui (cum a promis ghidul) dar o parte din neamurile lui erau acasa. Dupa transferul in statiune, am mai batut putin strazile cu tarabe, ne-am premiat cu un “Foot Massage” si apoi cina la un restaurant pe plaja.
Chiar daca ambele firme s-au intrecut sa ofere servicii de 5 stele, destinatia zilei a doua a fost ceva de vis. Plecarea a fost tot la 6:30, dar din cauza mareei scazute a trebuit putin intarziata plecarea din port. Totusi, am fost primii pe insula cu vizitarea pesterii. Credeam ca o sa fie o vrajeala cu pestera respectiva dar de fapt este o insula stancoasa, care are o cavitate la baza ei – pestera, prin care in perioadele de reflux se ajunge in “miezul” insulei denumita “room”. Adica insulele respective sunt ca niste masele mari cariate, in mijlocul lor fiind adevarate paduri. Se poate vedea pe peretele stancii cat de mult creste apa cand este flux. Apoi a urmat o incursiune cu canoele. La fel, asteptarile au fost cu mult depasite. Daca la prima oprire am ajuns in mijlocul insulei printr-o pestera, de data asta am facut-o cu canoele. Insula nu avea asa numitul uscat, asa ca inclusiv “portul” era o platforma plutitoare unde se facea transferul in canoe. A urmat insula lui Bond unde toti se “impuscau” in cap pt a imortaliza momentul. Urmatoarea destinatie iarasi a fost ceva deosebit: Koh Panyi (Orasul Plutitor). Am vizitat localitatea, cu 2000 de suflete, dar cu restaurante de 10 000 de locuri. Interesat modul de viata a acelor oameni. Inclusiv teren de fotbal au, si ala plutitor – nu stiu copii de minge cum se descurca. Aici am servit si pranzul traditional. Legat de pranz, personal mi-a placut mai mult cel cu o zi inainte, dar ambele ofereau tot felul de combinatii. Siesta a fost pe o insula la fel de frumoasa ca cea din ziua anterioara, cu apa super calda, nisip nu asa alb ca in prima zi si multe fructe. La fel, dupa excursie, a urmat transferul, plimbarea prin nebunia din Phuket si cina la un restaurant Indian. Si cam asta a fost prin Phuket.
Transferul intre Phuket si Lankawi a fost cu ferry. Am avut transferul asigurat la port. Erau multe ambarcatiuni frumoase acolo si ne tot dadeam cu presupusul pe care din ele vom petrece cele 5-6 ore ale calatoriei. De fapt in total au fost 8 ore, 5 transferul in Lipe – ultima insula Thailandeza, unde se face si iesirea din tara (la o taraba pe plaja) si de acolo cu alt vas malaezian in Langkawi. Pauza pe Lipe a fost de 1.5 ore (plaja si racoritoare la terasele de acolo).
Surpriza in portul din Phuket a fost ca am fost imbarcati pe o “troshcoleta” cu care cred ca s-au luptat pe Missisippi la independenta. Fetzele calatorilor exprimau totul: unii parca mancase lamaii, altii boceau, altii tranteau in jur, samd. Toti au incercat imediat sa adoarma sa viseze ceva frumos. Si noi printre ei. Dar la o ora de la plecare, auzim un fel de “lancaui” – Lankawi de fapt, si 4 persoane, dintre care noi eram 2, am fost mutati pe o salupa rapida. Deja aveam un zambet larg si frumos.
Salupa a oprit pe 4 insule pentru a debarca turisti sau ai prelua pe cei care tocmai si-au terminat sejurul. Insulele sunt mici oaze de salbaticie si liniste – departe de lumea dezlantuita. Doar asa se poate ajunge acolo. As putea sa stau o vreme acolo uitat de D-zeu. Cu privirele de la o insula la alta, drumul a trecut extrem de repede. Dupa vama din Lipe am fost preluati de malaezieni si transferati in Lankawi, dar asta in alt episod.
Intre timp am pregatit si o scurta filmare din acest concediu:
Ultima zi in Bangkok a fost la fel de relaxanta, de frumoasa si de plina. Temperatura a fost cam 30 de grade, in plina iarna te bucuri de asa calduri. Am hotarat sa probam toate mijloacele de transport din oras. Am luat metroul suspendat, si direct pe malul canalului am oprit, de unde am luat bilet de croaziera cu ambarcatiune publica. 40 THB de caciula. Metroul ala suspendat e cam ca taxi la pret, asa ca nu prea merita. Continue reading
