Urmatoarele 2 zile in Bari: o zi de Matera la pachet cu Altamura. Reteta clasica: in gara, informatii, aflam cu ce companie ne jucam azi, unde este peronul ce bilete ne trebuie si hopa in tren. Acelasi elegant si curat. Intr-o ora si jumatate ajungem in Matera.
Picura rarutz. Pana sa intram in orasul vechi – Sassi di Matera, incepe ploaia bine de tot. Si una rece, pe o zi si mai rece, cu nori negri samd. Daca tot ne adapostim undeva atunci sa fie o gelaterie. Nu de alta dar poti savura incet inghetata ca nu se prea topeste. Asta in comparatie cu vara cand pe toata mana e numai inghetata cursa. Acum, macar nu am avut probleme cu asta. Apropo, nici o zi nu a fost fara sa vizitez gelateria, care, asa ca aberatie, este mai ieftina ca la noi pe centru in Sibiu raport cantitate/pret: cu 2 euro beneficiai de un cancioc de inghetata la ei, la noi ai 3 cacareze de se cheama ornamental.. cupe. Viva gelateria italiana!
In fine, asa cum ne delectam cu inghetata care nu se topea, se opreste instantaneu ploaia si iasa un soare de zile mari. Rapid afara si dai cu poze. Si uite asa ne-a tinut toata plimbarea cu soare, nori pufosi, si frig … ca trebuia sa umbli sa nu ingheti. Asa am reusit sa luam la pas tot Sassi. Pranzul l-am ratat ca la ora 13 s-au inchis toate carciumile din oras. Astia inchideau absolut tot, inclusiv toaletele publice se inchid. Totul trebuie programat in functie de programul lor. Am gasit o cafenea care vindea niste placinte gen pizza, dar la bucata si niste sandvisuri. Asta a fost singurul pe care l-am vazut sa faca ceva comert cu turisti, restul … dolce far niente (arta de a nu face absolut nimic – literar vine din italiana si inseamna “a face dulcele nimic”)! Deci nu am plecat flamanzi din sat.
La gara am luat bilete de retur, valabile 6 ore, asa ca ne permiteam si o pauza la Altamura.
Pana am ajuns la Altamura, soarele era tot mai la apus, asa ca vizita orasului s-a facut intr-un curent de aer polar combinat cu un aer geros venit de prin Siberia. La cateva minute de plimbare prin centrul Altamura am fost deja saturati si cautam o carciuma sa ne incalzim cu ceva. Dar… acel dolce far niente, inca nu se terminase, asa ca eram cam disperati sa vedem tot usi inchise/blocate. Pana la urma, in drum spre gara am gasit o cafenea dotata si cu coniac, astfel incat vizita noastra s-a finalizat fericit in acea cafenea. Am petrecut pana la ora trenului in acel local. Ciudatenia era ca intrau si de-ai lor sa ia o cafea, dar luam un degetar si pana plateau il dadeau pe gat si apoi gata, dispareau. Cred ca e prea lung acel dolce far niente sa mai stai si la cafea. In fine, asa se bea, sa fie ei sanatosi.
Seara am fost din nou in centrul vechi din Bari, dar de data asta am avut parte de seara italiana in stil Italia de sud: mancare italiana fara pizza si fara paste, dar cu ciuperci, fasole frecata, sunca, branza cu smantana, scoici cu umplutura de branza si rosii si toate astea invelite in – de acum renumitul – vin primitivo!
Treziti din nou cu chef de viata si fiinda era ultima zi plina, ne zicem, mergem la Lecce, ca oricum ni-l recomanda atat ghidurile cat si 2-3 localnici si apoi … Ostumi, sa ii duc la mama o piatra din orasul in care si-a facut veacul.
Ajungem la Lecce, din gara pana in centru am facut undeva la 15 minute. Aici am gasit un restaurant deschis, dar din pacate la cateva minute de cand am intrat sa vedem ce au, bucatarii erau schimbati in haine de oras si au plecat la plimbare. Plimbarea prin centrul vechi a fost reconfortanta si relaxanta. In afara de o alimentara deschisa care avea niste lazi de fructe la intrarea, restul parea la propriu pustiit. Asta din cauza siestei. In fine, centrul nu este mare, am trecut pe la Biserica Sfanta Cruce, Domul din Lecce, anfiteatrul, am mers pana la poarta Napoli si apoi inapoi pe stradutele inguste.
Dupa cateva ore de plimbare ne hotaram sa o luam spre gara sa ajungem la deja mult ravnitul Ostumi. Zis si facut. Eram in cateva minute in tren si deja cautam restaurantele din Ostumi via Tripadvisor. La distanta de o gara de Ostumi trenul a intepenit la propriul. Asta in jur de ora 4. Apoi dupa vreo 30 de minute vine nasul si ne spune ca a fost un accident pe linii si s-a pus la dispozitie un autobuz care merge spre Bari. Pana a plecat autobuzul era deja 5 asa ca se cam imprastia visul nostru de a vedea Ostumi. Numai bine ca pana la Ostumi deja se inserase, asa ca am renuntat la oprire pt ca nu stiam daca vom gasi ceva de intoarcere spre Bari mai tarziu, in conditiile in care nici un tren nu mergea. Inainte de BAri intram cu autobuzul intr-o gara sa facem un schimb de persoane si acolo am intepenit din nou. Era 7 seara cand am ajuns la Bari. Un drum de o ora si ceva si o vizita la Ostumi s-a terminat cu un drum de 3 ore si un sandvis servit intr-o gara. Dar nu-i nimic. Seara la terasa in Bari, restaurant cu nelipsitul vin local ca sa terminam intr-o nota optimista.
Ceva concluzii: este o varianta buna mersul cu trenul prin Italia, dar depinzi mult de noroc. Preturile nu sunt mari dar depinzi de un orar. Masina de inchiriat nu am gasit decat in aeroport. Din cauza ca autobuzul cu care am ajuns a facut 45 de minute aeroport – gara Bari am fost dezarmat sa fac acest drum dus intors pentru masina. M-ai tarziu am gasit un tren direct care facea 15 minute. Asa merita sa iau masina dimineata si pana seara si sa dam ture prin calcaiul cizmei. Noapte era exclus sa ai masina cu tine pentru ca locurile de parcare sunt ceva de vise rele. Plus ca masinile sunt toate “agatate” de la parcare. Daca as mai ajunge in zona, as lua o masina si m-as plimba mai mult prin locuri pitoresti pe coasta si as renunta la orase. Au farmecul lor, dar trenul nu merge decat intre orase si din motivul acesta nu am prea vazut marea si plajele lor. Acum fiecare cu asteptarile lor. Oricum zona bifata este una autentic sud italiana cu oameni care ii vezi in strada la taclale, la mese jucand carti si femei zbierand de la balcoane. Viata pentru ei are o alta viteza!
Daca ti-a placut postarea recomand si:
Cica… hai sa rupem rutina, sa incalzim oasele, sa stam la soare fara haine de iarna, asta la sfarsit de februarie – inceput de martie. Parca ceva cu “sud” in coada s-ar potrivi cel mai bine. 1,2,3… Italia de sud, Bari! Bilete Wizz, bagaje, zbor de pe Otopeni si … supriza: Sibiu 17 grade celsius, Bari 12. Asta in prima zi. A doua … 8 grade si o groaza de vant. Acasa … acelasi 15-17 grade si soooareeee! Doamne dracu nu culca-ne! 
Cadem iarasi in plasa denumita Revelion, si cautam ca trecerea intre ani sa fie ceva … frumos, relaxant, nu departe, ieftin samd. Cautam, socotim, impartim, adunam si la urma pica … Atena. Ne-am zis, hai sa vedem cum e la greci. Plecare din Bucuresti cu avionul, cu tur operator tocmit prin agentie din Sibiu, cu ghid, excursii optionale de dimineata pana seara si mult mai cald ca la noi. De ce plasa “Revelion”? 
Nici nu ne-am invartit bine si deja iarasi suntem in ajunul Craciunului. Targul de la Viena e frumos, dar parca le stim prea bine tarabele pe acolo. Acum nici nu se prea poate sa nu il vedem ca totusi, e prea frumos. Asa ca am rupt pisica in doua: vizita targ Craciun Viena, apoi la Nurenberg, ca de, nu am fost decat odata. Si sigur nemtii stiu si ei sa aranjeze lucrurile de Craciun si ne mai pregatesc ceva targuri mai mici pe langa Nurenberg ca sa avem ce vizita. Si pana la sfarsit nu ne-am inselat. 
Din pacate toate se termina odata. Si croaziera asta lunga de 10 zile nu a facut exceptie.
Daca prima data am vazut Gibraltarul coborand din Sevilla spre Marbella, intr-un majestuos i20 de la Hyundai, de data asta ajungem sub stanca cu vaporasul. Acostarea a fost la 10 minute de mers de intrarea principala Grand Casemates Square. Apoi aleaa renumita de shopping in care ai la ce casca gura. Si dupa ce terminam destul de repede aleea, ne gandim: hai rapid la telecabina sa ajungem si noi in varf, sa admiram locul unde isi da mana Africa cu Europa, unde se uneste Atlanticul cu Mediterana, poetic spus, sa vedem pentru ce stanca se cearta englezii cu spaniolii si sa numaram maimutele. 
In Portugalia am petrecut cateva zile in 2012. Inca si acum mai avem gustul, sau vaporii de la vinul de Porto. Porto este destinatia in care as merge in fiecare toamna dupa ce strang strugurii si sunt gata fermentati. La fel de proaspete sunt amintirile din Sintra. Oricand cu placere. Asa ca de data asta nu am mai avut un obiectiv maret in Lisabona. 
Urmatoarea zi, urmatoarea excursie. A doua si ultima organizata.
Ajungem a doua oara anul acesta pe taram francez. In vara cu masina si cu fetele mele in Strasbourg si Valea Alsaciei, in toamna cu vasul in nordul tarii la Cherbourg. Cand am auzit de aceasta croaziera eram foarte incantat ca o sa ajung sa vad Mont St Michel in Normandia. 
Imbarcarea a fost la Kiel. Dupa ce am ajuns in gara la Kiel ne faceam planuri cum sa ajungem la vas. Norocul nostru a fost ca cei de la MSC ne asteptau in gara cu pancarde, autobuz si check in pentru bagaje. Asa ca am vazut orasul de pe geamul autobuzului si de pe puntea 12 a vasului. In port s-a facut check-in-ul si am primit camera. Apoi plimbare pe vas.
