Toamna tarzie in muntii Trascaului

 Acum o luna ne consolam cu gandul ca trece anul si nu am ajuns la munte atat cat ne-am fi dorit. Vremea buna si prieteni in schimb au venit sa infirme acest lucru si sa demonstreze ca se poate vizita muntele si la sfarsit de octombrie.

De data asta a fost randul lui Mugur care sa ne invite la un traseu in muntii Trascaului. In afara de trezitul mult prea de dimineata, toata ziua a fost una foarte frumoasa, cu mult soare si peisaje deosebite.

Prima destinatie a fost Coltesti, din judetul Alba. Drumul a fost pe pontoanele de pe Mures de la intrarea in Alba, unde podul este inca in lucrari, prin Aiud si apoi pe drumul 107M. Drum este in renovare, dar cu mici exceptii, gen poduri pe un sens, este un drum bun si usor de parcurs. Ne alocasem mai mult timp pentru parcurgerea acestui drum dar din fericire am ajuns mai repede.

Am lasat masina in Coltesti, am vizitat cetatea Trascaului si de acolo pe traseu cruce albastra, am ocolit varful Ugerului. La un moment dat, pe traseul spre Rimetea (bulina albastra) era o piatra de belvedere de unde se vedea foarte frumos Valea Ariesului cu satul Vidolm. Dupa iesirea din padure, se infatiseaza foarte frumos stanca Varful Secuiului, care zic unii seamana cu un urias culcat. Zona din jurul satului Rametea este extrem de relaxanta, propice pentru parapanta si off-road.

De la Rimetea am continuat cu masina prin Salciua de Jos pina la catunul Sub Piatra. Aici am vizitat intrarea din pestera Huda lui Papara. Mugur, mai sprinten si mai cu energie a reusit sa surprinda apusul undeva in creasta, deaspra pesterii Huda lui Papara.

Cina am servit-o la pensiunea  Sub Piatra unde servirea a fost extrem de prompta, mincarea foarte buna si lumea mai mult decat amabila.

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.