Nu prea stiam multe despre Tokyo, doar din filme si din auzite. Am vazut filmulete in care la orele de varf navetisti sunt impinsi cu forta in metrouri si trenuri sa incapa cat mai multi. Citisem ca vara gasesti un fel de cabine de telefon in care este aer si in care intri sa te “oxigenezi”. Vazusem Fast and Furios cand se concuram prin consacrata trecere de pietoni din Shimbuya si inca cate chestii de genul asta. Adica nebunie si inghesuiala. Sincer, nu am avut parte de asa ceva. Am gasit un Tokyo aerisit, relaxant si unic in felul sau.
Primul impact a fost la tren cand pe peron erau lipite stikere cu numarul vagonului si semne geometrice la care sa stai sa astepti trenul/vagonul tau. Se sta la coada intr-un fel atfel incat sa se poata iesi foarte usor din mijlocul de transport si sa se poate intra la fel de repede. In rest mijloacele de transport au fost similare cu alte locuri vizitate. Am ajuns relativ usor la hotel fara sa ne impresioneze ceva in mod deosebit.
Dupa zbor, planul a fost sa petrecem o zi intreaga in Tokyo, sa ne revenim si sa vizitam ciresii la ei acasa. Din pacate, urmatoarea zi a fost una extrem de ploiasa. Am ales prima destinatie Yoyogi Park, unde sa vizitam si primul templu: Meiji Jingu. Parcul este unul extrem de mare, si am fost impresionati dea-dreptul de marimea spatiilor verzi in plina metropola. Uiti la propriu ca esti intr-o capitala asa de aglomerata. Aici alta nebunie. Era interzis sa te plimbi cu caiini prin parc. Erau locuri special amenajate unde caiine puteau alerga. Si erau organizate pe marimea cainilor: cei mari cu parcul lor, cei mici cu parcul lor. Un alt lucru care ne indica ca suntem in civilizatie: toalete erau la tot pasul. Nu mergeai putin ca dadeai de o alta toaleta. Asta a fost in toata Japonia vizitata. Din punctul asta de vedere a fost cel mai lipsita de stres destinatie. Ploaia si-a spus cuvantul si a cam “maturat” florile de cires. Farmecul a fost sa vedem rauri de apa pline de flori de cires. In parc am intalnit si grupuri de prescolari cu pelerine plibandu-se prin ploaie. Aia nu mai raceau! Am incercat o vreme sa intram la Templu direct din parc dar fara succes. A trebuit sa iesim din parc si sa reintram pe poarta templului, care era separata de intrarea in parc. Din pacate la Templu am putut sa vedem doar prin portile deschise, nu se intra ca la noi la manastiri. Dar am vazut pentru prima data femei “calugari”. Marimea templului era impresionanta. La fel si curtea care punea la dispozitie placute de lemn pe care scriai mesaje si le atarnai pe acolo. De ex: “ajuta-ma Doamne la examen” – a lor Doamne!
Asa, dupa ce ne-am udat la picioare, mai ales eu, ca am trebuit sa ies pe alocuri de pe alee sa fotografiez, sau sa renunt la umbrela sa tin aparatul, se solicita ceva mai uscat si mai cald. Am ajuns la Tokyo Metropolitan Government Buiding, sau pe romaneste la cladirea Guvernului. Asta se poate vizita pana sus. Stai putin la coada, te ia liftul pana la etajul 45 si ai o priveliste de ansamblu asupra zonei. Plus restaurant si ceva de baut/mancat. Asa am ajuns si cu capul in nori (la propriu) in Tokyo. Si am vazut si downtown-ul de sus, sau cel putin unul din ele. La subsolul uneia din cladiri este o zona de Food. Nu am mancat acolo, ne-am mai plimbat putin, sa vedem zona si la pas si apoi a venit o binemeritata pauza de pranz – tarziu. Eram uzi la picioare, dar interesant acolo este ca toti se descalta in restaurant si stau cu picioarele cum se simt ei confortabil. Si nu se lasa nici ceata cu ocazia asta. Ca fapt divers, a fost tara in care am umblat cel mai mult descult, dar sa nu anticipam. Una din ciudateniile locului a fost Washlet-ul, buda, cum se zice pe la noi. Stai linistit si contempli multitudinea de butoane care te intrebi ce pot face. Si culmea, toate fac cate ceva. Am reusit cu ajutorul Youtube sa invatam cum sa programam si buda lor.
Puai, ce secetă în Japonia aia! :))
Splendide imagini. Culmea e că preferata mea ( poza, zic) nu are flori de cireş, în schimb poduri şi Palatul Imperial în fundal 🙂
Ioana draga, atata timp cat obiectivul principal a fost sa vedem ciresii, apoi nu prea poate sa lipseasca floarea de cires, ma intelegi tu!
Din punctul meu de vedere, este ca orice alta floare de cires din lumea asta, dar localnici au spus ca e cires japonez si se vinde bine: excursii in disperare! Oricum, impresionante erau curtile templelor care fara ciresi, erau aranjate la mare arta: aici, afirm ca e perfect original denumirea de gradina japoneza. Asteapta pozele din Kyoto. Acolo a fost “explozie” de gradini si culori.
Legat de seceta, doar o zi a fost cu ploaie la greu. In rest am avut noroc de vreme buna.
Pingback: Japonia – partea tehnica! | Mihai Popa's Blog