Tarile Nordice – Norvegia (6)

Al doilea obiectiv major al concediului a fost sa facem cunostinta cu fiordurile din Norvegia. Daca intilnirea cu Mos Craciun a fost emotionanta deoarece ne-am intors la copilarie, Fiordurile Norvegiei demonstreaza maretia si farmecul pur al naturii. Atatea peisaje si combinatia mare munte, de multe ori, te lasa fara respiratie. Cred ca este unul din cele mai frumoase colturi de natura din lume. Am petrecut o saptamana de neuitat.

Despre Norvegia ce putem spune: o tara minunata, turisti din toate colturile lumii, vase de croaziera la “tot coltul” si preturile cele mai mare intalnite de noi intr-o tara vizitata. Dar fiecare banut cheltuit merita din plin.

De la Rovaniemi, am traversat Suedia, unde am si innoptat, deoarece drumul era prea lung pina la fiorduri. O sa deschid un topic nou cu Suedia, de aia nu detaliez aici aceasta parte. Prima zi de Norvegie a inceput cu Trodheim. Deja relieful era altul. Au aparut muntii pe care se vedeau petece de zapada.
Drumul din jurul Trondheimului are cateva portiuni cu plata. Totul este automat. Treci prin toate portiunile, esti filmat si apoi la iesirea din zona poti plati la statiile de benzina selectate in acest scop. Se poate trimite si email cu nr cardului de credit si numarul masinii si primesti factura. Plata se poate face in decurs de 3 zile lucratoare.
Trondheim este un oras placut cu un port de iahturi si cu un chei al portului foarte pitoresc unde vechile docuri sau hangare sunt renovate si frumos vopsite. Toate constructiile din port, si nu numai, sunt din lemn. Unele strazi ale orasului dau impresia de westul salbatic din cauza constructiilor asemanatoare cu cele din filmele cu John Wyhne.
Am lasat Trodheimul in spate si in drumul spre Kristiansund am facut cunostinta cu primul fiord: Vinjefiorden. Este doar un brat din multele care se unesc si pornesc spre mare. Pina la Kristiansund am luat si primul ferry local. Este din jumatate in jumatate de ora. Pret aprox 14 euro.

Prima noapte am petrecut-o pe insula Averoya. Eram la nivel marii, vedeam muntele si mancam afine.

Dimineata a fost ceva mai mohorata din punct de vedere al vremii, deoarece a picurat putin. Traseul celei de-a doua zile a inceput cu drumul Atlanticului, unul din cele mai vizitate locuri din Norvegia. Sunt 17 insule conectate prin poduri si diguri. Un alt obiectiv al zilei a fost vizitarea orasului Alesund si cazarea cat mai aproape de Geirangerfjorden, cel mai frumos dintre fiordurile Norvegiei, declarat de statistici.
Foarte multe drumuri includ traversari de feribot. Unele se pot evita, dar traseele ar deveni extrem de lungi si chiar obositoare. Intotdeauna am ales ferry ca sa putem avea timp pentru vizitele planificate. Preturile sunt intre 10 si 20 euro. Cel mai scump a fost 60 de euro pe fiordul Geirangerfiord.
Alesundul l-am gasit in plin soare si caldura. Am urcat pe jos la punctul de belvedere unde am facut chiar si putina plaja deoarece soarele era alaturi de noi. Oras foarte frumos atat strabatut cu piciorul cat si privit de la punctul de belvedere.
In orice directie ai privi, ochiul este incantat de privelistea care inconjoara orasul. Dupa o dupamasa petrecuta in Alesund, am pornit spre Hellesylt, loc de unde urma sa pornim croaziera pe Geirangerfjorden. Campingul unde ne-am cazat era la un capat al fiordului, la cativa metrii de port, mai exact in localitatea Hellesyst. Vuietul cascadei care desparte orasul in doua este cel care troneaza noaptea in acea zona.

Ziua a treia: Geirangerfiorden sau ziua de 5 stele.

Traseul zilei a fost programat de la cel mai frumos fiord Geirangerfiorden, declarat oficial de norvegieni, la cel mai mare: Sognefiord care are lungimea de 205 km.

Trezirea la Hellesylt a fost una de dimineata ca sa prindem primul feribot prin fiord. Soarele era cu noi iar pe cer nici un nor nu ne ameninta ziua. Era una din zilele in care aveam nevoie de mult soare.

Feribotul era destul de gol la ora aia, asa ca aveam loc de desfasurare. Calatoria dureaza putin peste o ora. Lumina soarelui crea un contrast puternic intre tarmul luminat si cel in umbra. Calatoria a fost una linistita prin fiord. Multe cascade, cateva locuinte ancorate pe stancile fordului si cateva caiace dadeau culoare si animatie fiordului. De la nivelul apei doar inaltimea muntilor din jur te impresionau intr-o anumita masura.

Dar, imediat dupa debarcare, am urcat pe un traseu format din 27 de curbe si cu o diferenta de altitudine de peste 500 m unde am ajuns la primul punct de belvedere. Acesta a fost momentul in care au inceput exclamatiile de admiratie. Jos, se intindea in toata splendoarea lui fiordul Geiranger. Dupa nenumarate poze am pornit in cautarea celui de-al doilea punct de belvedere. Privelistea era deosebit de frumoasa. Cred ca acest fiord este declarat cel mai frumos prin prisma punctelor de belvedere create. Am continuat apoi urcarea spre Dalnsibba, punct de panorama pentru intreaga zona aflat la 1500 m. Drumul de acces este cu plata, dar privelistea care se ofera pe varf este de-a dreptul impresionanta. Inca se vedea fiordul Geiranger. Si fiindca soarele stralucea cu putere am petrecut ceva timp la plaja.

Am pornit spre Sognefiorden prin Styrn, Olden, Skei, Forde, Sande si Vadheim. De remarcat zona Styrn, unde se afla parcul national Josteldasbreen. Zona este de-a dreptul minunata, lacuri cu apa verde de o parte a drumului si munti cu ghetari de cealalta parte. Dupa fiecare curba aparea cate un peisaj numai bun de “vedere”. In unele locuri ne opream, in altele incetineam sau pur si simplu le admiram. Turismul este foarte dezvoltat in zona aceasta. Statiuni nenumatare, locuri de cazare, trasee montane, rafting si tot ce poate oferi intr-o statiune de munte. Merita mai mult timp aceasta zona!

La Vadheim nu era nimic de cazare asa ca am continuat excursia pe malul fiordului Sogne pina la Balestrand. Aici am gasit o casuta intr-un camping inconjurat complet de munte. Pana ne-am trezit noi o parte din turisti erau pe trasee montane.

Ziua 4 sau ziua cascadelor

Sognefiord-ul l-am traversat cu feribotul de la Dragsvik la Vangsnes.

Ziua a fost dedicata fiordurilor Sogne, “the king of fiorden” si fiordurilor formate la “coada” fiordului Sogne: Naeroyfiorden si Aurlandsfiorden. De la Vik la Gudvangen am traversat muntii. O parte din inaltimea muntilor este formata dintr-un platou de cativa kilometrii, platou cu nenumatare lacuri si chiar urme de zapada. Am intilnit si primele cascade, fara sa stim ce urma sa vina. Anticipez si declar aici ca ziua a fost dedicata cascadelor. Drumul in apropierea fiordului a devenit extrem de spectaculos. Muntii se ridicau semeti de o parte si de alta, iar cascadele care se formau de sus ne taiau pur si simplu respiraria de admiratie. Erau cascade care se transformau in vapori pina jos. Altele se imparteau in doua. Am ajuns la coada firodului Naeroy unde am lasat masina si am pornit pe jos pe o poteca pe linga fiord. Cascadele au continuat sa ne tina companie.

Cafeau zilei am servit-o pe terasa de la coada fiordului Naeroy.

Pentru noi, acest fiord a fost la fel de frumos ca si Geiranger, doar ca din pacate nu oferea aceleasi panorame. Fiordul Naeroy este cel mai strant din lume, dand impresia ca nu se stie daca incap feritorile intre muntii care ii formeaza.

Urmatorul popas a fost deasupra orasului Aurlandsvagen pentru a admira fiordul Aurlands. Intre Gudvangen si Aurlandsvagen drumul este doar prin tunele, unde cel mai lung are 11.4 km iar urmatorul 5 km. Aici in Aurlandsvagen am gasit un drum care urca brusc deasupra fiordului Aurlands. A fost cel mai strant drum parcurs prin Norvegia. Roxana la un moment dat, de frica, nu a mai putut sa priveasca si si-a acoperit ochii, dar si privelistea oferita era deosebita. Ne aflam deasupra unui cot al fiordului iar privelistea oferita de ambele parti a meritat tot efortul.

Ne-am intors din drum spre Bergen, dar din Voss am virat stanga iar la coada fiordului Hardanger, in localitatea Granvin ne-am cazat intr-o casuta de camping, tipica campingurilor din Norvegia, care ne-a oferit o surpriza foarte placuta: mare, cu paturi suprapuse, fotolii cu masuta si o minibucatarie cu toate dotarile frigider, filtru cafea, plita: intima si primitoare.

Am avut parte de o zi minunata plina de soare si caldura, in care fiordul Naeroy ne-a oferit privelisti de neuitat deloc mai prejoase decat cele de la Geiranger.

Ziua 5

Dimineata ne-am trezit la Granvin, dupa care, pe malul fiordului Eidfjorden ne-am indreptat spre cascada Voringfossen. Drumul pina la cascada trece printr-un tunel unde s-a sapat in forma de serpentina. La cascada era foarte multa lume, dar pina la urma am reusit sa vedem si noi cascada in toata splendoarea ei. Un fir mai mic din cascada pur si simplu se evapora pina la cadere. In localitatea Eidfjord am petrecut ceva timp, deoarece oraselul are un farmec aparte, muntele din imprejurimi este spectaculos si vasele de croaziera “umbresc” casele din orasel.

De la Kinsarvik am traversat la Utne de unde am continuat pe malul fiordului Hardangerfjorden. Drumul a fost prin satele oamenilor, unde am vazut livezi de ciresi inchise ca niste sere uriase in folie. Se putea cumpara cirese la caserola. Drumul a fost unul ingust si cu multe schimbari de nivel, dar panorama asupra fiordului a fost deosebita. Undeva intr-o parcare, punct de belvedere, am servit pranzul. De la Jondal am travesat cu ferry la Torvikbygd. De aici am pornit spre Bergen unde am planificat doua zile de sedere. Am ajuns destul de devreme, astfel incat seara a fost dedicata orasului Bergen. Din pacate un nor “obraznic” a impiedicat privelistea de la punctul de belvedere aspra orasului. In portul turistic se serveau tot felul de animale marine, la care nu am putut rezista si ne-am rasfatat cu doua portii de “fructe de mare” locale.

Din pacate, urmatoarea zi, am observat la meteo ca urmau zile de ploi intense, asa ca am hotarat sa nu mai continuam spre sud calatoria noastra si ne-am hotarat sa ne indreptam spre Oslo unde am ajuns spre seara. Rezervarea a fost facuta de dimineata, de pe ferry, asa ca totul a decurs fara stres. Pina la Oslo am vizitat cea mai mare biserica din lemn din Norvegia, biserica de la Heddal. Drumul a fost unul destul de lung, ploaia insotindu-ne pe tot parcursul zilei. La Heddal am avut noroc de am vizitat biserica fara sa fim udati.

Urmatoarea zi, cea de-a 6-a, ziua dedicata capitalei Oslo, a fost cu soare si caldura, ploile ramanind pe coasta vestica. Fiind sambata dimineata, cred ca lumea inca nu se trezise, deoarece am vazut putina lume prin oras.

Am parasit Oslo, ultima noastra destinatie din Norvegia si am trecut in Suedia, unde ne-am programat 3 zile de Stockholm.

Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Wow, ce peisaje! Imi pare rau ca am ratat o excursie in Norvegia organizata de Paralela45!

  2. Intradevar, peisajele in Norvegia sunt de vis. Asta daca ai noroc si nu ploua. Au fost amici care nu au vazut nimic. Noi mai aveam vreo 3 zile de fiorduri, dar au venit ploile, asa ca am renuntat. Te invit sa urmaresti postari si pe canalul meu de youtube, daca crezi ca iti face placere.
    https://www.youtube.com/user/mihaip74
    Zile minunate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.